CFR Cluj a smuls o remiză duminică în derby-ul cu Steaua

Primul joc oficial din 2017 pentru CFR Cluj a fost tocmai împotriva vicecampioanei Steaua și s-a încheiat nedecis, scor 1-1, pe o ceață densă care a acoperit, duminică seara, complet stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

Scorul a fost deschis de trupa lui Reghecampf, prin Denis Alibec, care a transformat un penalty tot de el obținut după ce a fost faultat de Camorra în minutul 16. În debutul meciului, fostul feroviar Antonio Jakolis a avut două ocazii notabile de a deschide scorul în minutele 3 și 5, primul șut a fost în portar, iar la faza a doua a pătruns periculos în careu, dar Deac a reușit să respingă din fața porții. Nascimento a fost aproape de egalare în minutul 31, după o reluare foarte bună din lovitură liberă, respinsă de Niță (’31). Același Nascimento a ratat un penalty în minutul 34, Niță ghicindu-i colțul și respingând.

Bucureștenii au rămas în 10 oameni din minutul 43, Alibec a văzut al doilea cartonaș galben pentru simulare și a fost eliminat. Jakolis a încercat o acțiune pe cont propriu în prelungirile primei reprize, l-a driblat pe Mincă, dar Camorra s-a repliat rapid și a respins mingea de pe linia porții, prin alunecare (45+1).

Egalarea a venit în partea a doua, minutul 58, de la Ciprian Deac, care a înscris elegant cu un șut din interiorul careului, dar care nu a terminat meciul pe teren, fiind eliminat în minutul 72 pentru al doilea cartonaș galben.

În urma acestui rezultat de egalitaet, CFR rămâne în cărți pentru play-off și este obligată să învingă la Mediaș etapa viitoare.

Echipele de start:

CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora – J.C. Ruiz, Nascimento – Deac, Sorsa, Nouvier – Bud
Rezerve: Marc, Peteleu, A. Mureșan, Gomelt, Al. Chiriță, Sîrbu, Omrani.
Antrenor: Vasile Miriuță

Steaua: Niță – Bălașa, Tamaș, Moke, Momcilovic – Pintilii, Muniru – Jakolis, Achim, De Amorim – Alibec
Rezerve: Stăncioiu, L. Filip, Tudorie, Mihalcea, Ov. Popescu, Gnohere, Enache
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.