CFR Cluj, derby aprins înainte de play-off cu FCSB! Meciul începe la ora 20:45!

Sâmbătă seara, 10 februarie, de la ora 20:45, pe Arena Naţională, va avea loc derby-ul primelor două clasate pretendente la titlul de campionă, CFR Cluj şi FCSB. Feroviarii clujeni au câştigat fără drept de apel primul meci oficial din 2018, scor 2-0, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, în timp ce roş-albaştrii s-au impus la Mediaş, scor 1-2. 

Derby-ul dintre primele două clasate în Liga 1 este momentul adevărului înainte de play-off. Deja calificate între primele şase echipe din campionat, FCSB şi CFR vor da o luptă a orgoliilor pe Arena Naţională, sâmbătă seară, de la 20:45, pe Digi Sport 1.

În play-off, cartonașele se șterg, însă până atunci, Gnohere îşi va ispăşi a doua etapă din cele trei primite pentru lovirea lui Ţucudean în ultimul meci din 2017, în timp ce Alibec a primit cartonaș galben etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș, când a și marcat primul său gol în acest sezon din Liga 1. Așa că Dică va trebui să se bazeze pe Florin Tănase în ofensivă.

„Cei doi atacanți sunt suspendați, dar îl avem pe Florin Tănase, care a mai jucat în acea poziție și la Mediaș și în meciurile de pregătire. Sperăm, în continuare, să aibă evoluții pe acea poziție. Atunci când am avut nevoie de el pe acea poziție, a jucat bine”, a spus Nicolae Dică.

În acest sezon, Florin Tănase are 9 goluri și 4 pase decisive în 21 de meciuri jucate în campionat.

Absențele lui Gnohere și Alibec nu i-au picat bine nici lui Budescu, care va trebui să se descurce cum va putea după ce a marcat etapa trecută, la Mediaș.

„Va fi greu, sunt doi jucători foarte buni, sunt atacanți de careu, iar noi, în momentul de față, nu avem, ambii sunt suspendați”, a spus Budescu.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu şi important. Întâlnim o echipă bună, o echipă aflată pe primul loc, care are experienţă şi care în această iarnă a făcut nişte transferuri foarte bune. I-au transferat pe Ioniţă, pe Ţucudean, Mailat a venit şi el… dar eu remarc echipa la CFR. Este o echipă agresivă, foarte bine organizată pe faza defensivă şi la fazele fixe este iar foarte bună. Ştiu foarte bine jocul celor de la CFR. L-am analizat şi anul trecut, la fel şi acum cu Chiajna. Ştim unde sunt puternici, unde au probleme.

Sper ca mâine să facem ceea ce am pregătit la antrenamente. Nu pot să spun cum cred eu că vor juca. Vom vedea. Sper să nu ne surprindă cu nimic. Ne dorim să intrăm în play-off de pe primul loc, ăsta este obiectivul. Depinde doar de noi, pentru că dacă vom câştiga toate cele 3 jocuri rămase atunci vom fi pe primul loc. Dar, dacă vom intra de pe locul 2, nu va fi nicio problemă pentru că diferenţa de puncte va fi mică. Oricum, nu se decide campionatul în meciul de sâmbătă seară cu CFR”, a spus tehnicianul.

Dan Petrescu pune presiune pe omologul de pe banca adversă, înainte de confruntarea de sâmbătă.

Tehnicianul din Gruia a vorbit despre cât de apăsat trebuie să fie omologul de pe banca roş-albaştrilor, având în vedere aşteptările enorme.

„Și noi avem obiectiv să luăm campionatul, dar nu e stresul care este la Steaua. La CFR nu e presiunea de acolo. La Steaua e ca la Real Madrid. Ca antrenor, dacă nu câștigi trofee, pleci. N-ar fi o tragedie nici pentru el chiar dacă nu va la campionatul, e un antrenor tânăr care deja are rezultate bune, a dus echipa până în primăvara europeană.

Nu e un meci decisiv, mai avem încă 12 meciuri după această partidă. E un meci foarte important, dar nu decisiv. Micile detalii vor face diferența”, a declarat „Bursucul”, în cadrul unei conferințe de presă.

Petrescu se aşteaptă la o ofensivă totală a FCSB, chiar dacă principalii „tunari” ai FCSB – Alibec şi Gnohere – vor fi suspendaţi. Tehnicianul CFR-ului va alinia o echipă în consecinţă, însă momentan nu ştie exact formula, urmând a se decide după antrenamentul de azi.

„Urmează să iau o decizie în privința jucătorilor pe care îi voi folosi. Trebuie să fim bine organizați, să știm ce să facem în ofensivă. Sper să fim pregătiți pentru atacul pe care FCSB îl va avea mâine. Nu înseamnă că dacă Alibec și Gnohere nu joacă nu mai sunt puternici, toți jucătorii de atac pot face diferența. Dennis Man, Budescu sunt jucători care pot face diferența”, a mai spus antrenorul.

Dan Petrescu nu știe încă pe ce jucători se va baza înaintea derby-ului cu FCSB. Accidentările din lot îi pun mari probleme antrenorului de la CFR Cluj, iar în plus, echipa nu s-a putut antrena normal din cauza terenului îmbinat cu apă.

Din păcate, joi nu am putut să facem antrenament pe teren pentru că era plin de apă. Am făcut antrenament în sală şi sunt ceva probleme de sănătate, doi-trei jucători care n-au venit, n-aş vrea să spun. Măine să văd dacă vor fi toţi băieţii să facem antrenament normal”, a spus Dan Petrescu.

Meciul de sâmbătă este unul capital pentru ambele echipe. Dacă FCSB va învinge liderul CFR Cluj, cele două cluburi vor face schimb de locuri. Dan Petrescu știe care va fi cheia meciului: „Micile detalii vor face diferenţa, cred eu. Cred că va fi un meci strâns, un meci aprig, cu multă determinare, ambiţie, şi sper să fie un meci care să placă spectatorilor. N-am avut prea mult timp la dispoziţie, am jucat luni, marţi şi miercuri am refăcut echipa, din păcate azi nu am avut cum să ne antrenăm pe teren, deci a fost o săptămână foarte scurtă, n-a fost o săptămână normală”, a spus Petrescu.

Peste 10.000 de bilete vândute

Cu o zi înaintea meciului de pe Arena Națională (primul oficial de pe teren propriu pentru FCSB în acest an), s-au vândut în jur de 10.000 de bilete.

Roș-albaștrii speră să umple primul inel al Arenei Naționale, la derby-ul de sâmbătă fiind așteptați în jur de 20.000 de oameni.

Sâmbătă, casele Arenei Naționale sunt deschise de la ora 10:00 până la ora 20:45, atunci când va începe meciul.

Tichetele pot fi achiziționate la următoarele prețuri:

VIP 1 – 100 LEI
VIP 2 – 75 LEI
VIP 3 – 50 LEI
TRIBUNA 2 – CENTRAL – 60 LEI
TRIBUNA 2 – PERIFERIC – 35 LEI
PELUZĂ – 15 LEI

Partida va începe la ora 20:45 şi va fi televizată de Digi 1, Telekom Sport şi Look TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.