CFR Cluj, în faţa primului test în Liga Campionilor! Peste cine ar putea da campionii României dacă vor trece de suedezi!

Campioana României, CFR Cluj, revine în cea mai titrată competiţie intercluburi din lume, Liga Campionilor, unde va întâlni marţi în turul doi preliminar al Ligii Campionilor campioana Suediei, Malmo FF.

Suedezii s-au impus săptămâna trecută, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Drita din Kosovo, în manşa a doua a primului tur preliminar al Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Strandber ’55 şi Larsson ’60. Malmo a câştigat şi în tur, cu 3-0, în deplasare.

Formaţia pregătită de germanul Uwe Rosler a avut un început nu prea convingător în actuala ediţie a campionatului Suediei, după 14 etape se află pe locul 7, cu 19 puncte, la 11 puncte de liderul AIK Solna.

Primul tur va avea loc marţi, 24 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, urmând ca returul să aibă loc în Suedia, pe 31 iulie sau 1 august, de la ora 20:00.

Clubul Malmo FF a anunţat că a primit 900 de bilete pentru suporterii săi la meciul de la Cluj.

Tehnicianul CFR-ului, Edy Iordănescu, a lăudat formaţia suedeză, însă este încrezător într-o victorie mâine seara.

“O echipă valoroasă, în ciuda parcursului mai slăbuţ din campionat. E campioana ţării, o echipă cu mare tradiţie în cupele europene, care vine cu jucători valoroşi, experimentaţi.

Am studiat-o şi ne concentrăm pe Malmo, dar mai avem, vom vedea. Faţă de noi, ei sunt în plin campionat, vor avea mai multe meciuri în picioare, dar asta nu prea contează. Important să ne urmărim obiectivul şi să-l şi atingem”, a spus Iordănescu, conform Telekom Sport.

Adversari posibili pentru CFR în turul trei preliminar al Ligii Campionilor

În cazul în care va trece de Malmo şi va accede în turul trei preliminar, CFR va avea adversari dificili, învingătoarea din meciul Ludogorets şi Videoton, ambele formaţii sunt campioane în Bulgaria, respectiv Ungaria.

Dacă nu vor trece de suedezi, vor evolua în turul al treilea preliminar al Europa League, unde ar putea da peste câștigătoarea duelului dintre Sutjeska (Muntenegru) și Alashkert (Armenia).

Foto © Dan Tăuţan / https://www.facebook.com/cfr1907/

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top