CFR Cluj s-a despărţit de „omul-trofeu”. Ricardo Cadu pleacă din Gruia după 8 ani!

A câştigat trei campionate, trei cupe şi două supercupe ale României la CFR Cluj, iar acum a venit momentul să părăsească clubul la care s-a consacrat. Portughezul Ricardo Cadu spune adio echipei din Gruia după 8 ani de zile petrecuţi în tricoul alb şi vişiniu.

ricardo cadu
foto © cfr1907.ro

„Le mulţumesc pentru tot, din suflet. E o senzaţie ciudată să părăsesc acest club după 8 ani. Aici am trăit cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. S-a încheiat un ciclu, poate e mai bine şi pentru mine şi pentru club că am încheiat acum această colaborare. Clujul şi CFR vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Le ţin pumnii băieţilor în încercarea de a ajunge în grupele Europa League”, a declarat lusitanul pentru stiridesport.ro.

Conducerea feroviarilor i-a mulţumit cum se cuvine portughezului pentru tot ce a făcut în tricoul alb şi vişiniu, postând un comunicat pe site-ul oficial.

„Unul dintre cei mai emblematici jucatori din istoria clubului nostru paraseste echipa, dupa ce pe parcursul a 8 sezoane s-a identificat decisiv cu fiecare dintre trofeele care astazi compun mandria vitrinei clubului CFR. Ricardo Cadu ramane jucatorul al carui nume se leaga cel mai strans de ascensiunea incredibila a proiectului CFR si simbolul acestui memorabil parcurs. Intreaga familie CFR ii este recunoscatoare pentru aportul sau la performantele echipei si ii multumeste pentru cinstea cu care a purtat tricoul visiniu in toti acesti ani. Multumim Cadu!”, se arată în mesajul clubului.

De asemenea, fundaşul central Ionuţ Rada şi-a prelungit angajamentul cu clubul feroviar pentru încă 2 ani, fiind singurul jucător aflat la final de contract care va rămâne în Gruia. „Ionuţ Rada şi-a prelungit angajamentul cu clubul nostru până la data de 30.06.2016. Îi urăm mult succes în continuare în culorile alb-vişinii şi sperăm să atingă din nou performanţele din anii precedenţi”, se arată în comunicatul publicat pe cfr1907.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.