Christian Pandel, director general Christian Tour: “Timişoara mai are până să ajungă din urmă Clujul”

Christian Pandel, directorul general al companiei Christian Tour, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa turismului din România, prezent la Timişoara pentru lansarea charterului spre Hurghada, a vorbit despre viitoarea capitală culturală europeană.

“Timişoara, o spun ca om care lucrează de 20 de ani în turism, are un potenţial foarte mare. Dar are de realizat anumite obiective pentru a ajunge o detinaţie turistică, cum este de exemplu Cluj. Clujul concurează la evenimente cu Bucureştiul. Nu găseşti loc de cazare în Cluj. Nu numai în perioada Untold sau a altor festivaluri. Sunt evenimente toată vara. Sunt restaurante, hoteluri.

Timişoara mai are de realizat nişte obiective până să ajungă din urmă Clujul. Infrastructura hotelieră în Timişoara trebuie dezvoltată. Sunt nişte obiective pentru turişti. Are nevoie de hoteluri bune, restaurante bune, să atragă tour operatori care să creeze programe în zona Banatului. De la Clisura Dunării în sus. Pentru asta trebuie să crească şi Herculane”. a declarat Christian Pandel, citat de Adevarul.

Directorul de la Christian Tour spune că Timişoara are o strategie diferită faţă de Sibiu şi Cluj.

“Timişoara nu a avut abordarea celor de la Cluj. Nici abordarea celor de la Sibiu. Vă mai aduceţi aminte că în Ardeal, Sibiu a fost vedeta. Totul a început de la capitala culturală europeană. Iată că acum vine şi la Timişoara, aşa că timişorenii trebuie să fie pregătiţi să prindă acest trend. Sper că Timişoara urmează să fie al doilea pol după Cluj, la mare concurenţă cu Clujul. Dar depinde numai de timişoreni, de comunitatea locală”, a declarat Christian Pandel.

La nivel de infrastructură hotelieră, Timişoara, un oraş cu peste 300.000 de locuitori, nu are încă un hotel de cinci stele.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top