Clădirea Muzeului Etnografic al Transilvaniei va fi modernizată!

În cadrul ședinței de marți, 28 februarie, Consiliul Județean Cluj a adoptat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre inițiat de președintele Alin Tișe și care privește aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Restaurarea anvelopei Palatului Reduta”.

Clădirea cu profunde semnificații istorice, în care a avut loc în anul 1894 procesul memorandiștilor, găzduiește în prezent Secția pavilionară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură aflată sub autoritatea forului administrativ județean. 

Necesitatea restaurării acestui monument istoric a rezultat în urma unui Raport de expertiză tehnică întocmit în anul 2016 de către un expert extern. Documentul în cauză a relevat faptul că starea fizică a fațadelor clădirii Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 21, impune cu necesitate intervenții de consolidare şi reabilitare arhitecturală.

În acest sens, au fost prevăzute pentru a fi realizate lucrări la fațadele Nord-Sud, Est, Vest, gang, calcane, tencuielile decorative existente urmând a fi refăcute cu materiale și tehnici specifice unui astfel de monument. Totodată, urmează a fi reparate și refixate ornamentele desprinse, reparate, curățate și revopsite elementele de tâmplărie și cele din fier de pe fațada principală. De asemenea, vor fi realizate ample lucrări la acoperiș, prin desfacerea și reabilitarea învelitorii, precum și restaurarea cadranului la ceasul amplasat pe clădire. Nu în ultimul rând, ulterior realizării acestor lucrări, vor fi inițiate și cele conexe, atât interioare, precum hidroizolații sau schimbarea pardoselilor, cât și cele exterioare constând în amenajarea curții, realizarea unei copertine pe scara care duce la subsol, etc.

Toate aceste lucrări de reabilitare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, clădire cu un regim de înălțime S+P+2E+M și cu o suprafață desfășurată de 3.140 metri, vor începe în vara acestui an, după obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor prevăzute de lege.

Lucrările se vor derula pe parcursul a trei ani, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor și se vor realiza cu respectarea tuturor normelor tehnice şi a standardelor de calitate în construcții.

Valoarea totală propusă pentru derularea acestor investiții de reabilitare a Muzeului Etnografic este de 6.350,890 lei plus TVA, din care lucrările propriu-zise de construcții și montaj sunt în cuantum de 5.046,123 lei plus TVA. Fondurile vor fi alocate din bugetul Consiliului Județean Cluj printr-un program de finanțare multianual, pe durata a trei ani calendaristici consecutivi.

„Consider că reabilitarea acestei clădiri simbol a Clujului reprezintă pentru noi o datorie de onoare și că ea va avea un impact pozitiv atât asupra activității muzeale interne, prin sporirea considerabilă a numărului de vizitatori și a evenimentelor culturale organizate aici, cât mai ales asupra creșterii valorii și a atractivității ansamblului arhitectonic din centrul istoric al municipiului. Nu în ultimul rând, prin reabilitarea fațadei principale a Clădirii Reduta, în prezent deteriorată și cu risc de cădere a ornamentelor, se va asigura o creștere a siguranței miilor de pietoni care tranzitează zilnic trotuarul din fața clădirii”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Amintim faptul că proiectul de „Restaurare a anvelopei Palatului Reduta” este în concordanță cu obiectivele asumate prin Strategia de Dezvoltare a Județului Cluj aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 153/12.07.2012 – Obiectiv specific 2 – Punerea în valoare a patrimoniului turistic antropic – de factură spirituală și construit – al județului Cluj, ca premisă a exploatării eficiente, a protecției, conservării și a integrării acestuia în traseele turistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.