Clujeanca Sonia Iovan, invitată de onoare a Campionatelor Europene de Gimnastică!

În cea de-a doua zi a antrenamentelor sportivelor care vor participa la Campionatele Europene de Gimnastică de la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă și-a făcut apariția și fosta mare gimnastă clujeancă Sonia Iovan, cea care alături de Elena Leuștean au adus României primele medalii din istoria gimnasticii românești la Europenele de Gimnastică Artistică Feminină din 1957, an în care gimnastica era dominată de sportive din Rusia. 

Elena Leuștean a urcat pe treapta de argint la individual compus, paralele și sol, în timp ce  Sonia Iovan a secondat-o cu brio, înscriindu-și în palmares argintul la bârnă, dar și bronzul la individual compus și sărituri. Cele două au adus României și medaliile olimpice de la Melbourne.

La 60 de ani de la acele momente, clujeanca Sonia Iovan așteaptă cu emoție debutul competiției, copleșită, totodată, și de emoțiile revederii cu fostele sale colege și prietene. 

Își amintește cu claritate fiecare detaliu. Concursul s-a desfășurat tot în luna aprilie. “Sinceră să fiu, nu mă așteptam să fac o performanță foarte mare, pentru că, în 1956, abia am intrat în echipa națională. A fost ceva extraordinar că am ajuns în primele 3 la Campionatele Europene – pentru mine a fost ceva de vis”, a declarat fosta gimnastă pentru www.clujeurogym2017.ro.

De o modestie incredibilă, Sonia Iovan a mărturisit că: “Atunci nu am realizat valoarea rezultatului pe care l-am obținut la acea primă ediție a Campionatelor Europene. Valoarea acelor rezultate am înțeles-o abia după 40 de ani. La momentul când le-am obținut am considerat-o o joacă, firesc. După aceea am realizat cât de mare a fost performanța. Eu am făcut gimnastică pentru că mi-a plăcut. Am fost foarte încântată când am fost selectată în echipa națională, dar nu m-am gândit niciodată că am să fac un rezultat pe plan internațional nemaipomenit”.

Este momentul în care vine vremea să realizezi personalitatea și valoarea deosebită a celor ce au făcut performanță în gimnastică. Mai ales atunci când în discuție intervine perspectiva diferenței tehnologice dintre aparate. Sonia își amintește râzând despre trecerea aceste schimbăti tehnologice în realizarea aparatelor, cum a fost la Olimpiada de la Tokyo din 1964, atunci când, cu un sol mai elastic, nu din beton cum era înainte, gimnastele au început să poată sări mult mai sus decât până în acel moment. “Desigur, și de atunci, de la Tokyo a trecut ceva timp, ar totul a evoluat în pas cu noile tehnologii, acum aparatele oferind mult mai multe posibilități ca gimnastul sau gimnasta să-și pună în valoare calitățile atingând rezultate la care noi nici măcar nu visam”.

Sonia Iovan se află în aceste zile la Cluj pentru a fi alături de toți sportivii ce vor evolua pe podiumul din Sala Polivalentă, în special alături de reprezentanții României. “Urmăresc tot timpul concursurile de gimnastică pentru că a fost sufletul meu. Clujul e orașul meu natal, aici m-am născut și îmi face o deosebită plăcere că este gazda Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică”.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top