Clujenii pot face propuneri pentru programul Zilelor Clujului 2015

Cea de-a V-a ediţie a “Zilelor Clujului” se va desfăşura în perioada 22-26 mai 2015. Primăria municipiului Cluj-Napoca şi-a propus ca ediţia din acest an să fie parte integrantă a programului Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului, aducând un plus de diversitate şi activităţi.

DSCN8480

Prin urmare,  având ca temă principală Capitala Europeană a Tineretului, evenimentul va reuni timp de  cinci zile activităţi din multiple domenii, fiind un prilej de sărbătoare pentru comunitate.

La fel ca şi în anii precedenţi, principalele zone din municipiu vor găzdui evenimente culturale, sportive, culinare, istorice, educaţionale sau economice.

Un element important în organizarea Zilelor Clujului constă în implicarea comunităţii clujene în procesul de organizare, dar şi interacţiunea şi implicarea directă în activităţi.

Clujenii sunt invitați să participe activ în conturarea programului prin transmiterea propunerilor de activităţi până în data de 15 martie 2015 la adresa de email: zileleclujului@gmail.com  sau la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 7.

Leave a Reply

Loading...
Top