Competiția Game of Tribes: încep înscrierile pentru selecția celor mai bune campanii de promovare clujene

IAA Young Professionals Cluj organizează Game of Tribes, concursul celor mai bune campanii de promovare clujene din ultimii 2 ani. Premierea câştigătorilor va avea loc  în cadrul unei gale oficiale, în aprilie. Detalii şi înscrieri în competiţie la www.GoT.marketing-tribe.ro.

17 martie – 11 aprilie 2015, Cluj-Napoca

– 17 martie – 6 aprilie 2015: înscrierea campaniilor

– 7 – 11 aprilie 2015: jurizare

Asociaţia tinerilor profesionişti în marketing şi comunicare, IAA YP Cluj dă start unei iniţiative unice în industria clujeană de marketing și comunicare (MarCom), prin care îşi propune să aducă faţă în faţă cele mai bune campanii locale existente şi echipele de marketing din spatele acestora.

Scopul proiectului îl reprezintă crearea unui mediu concurenţial transparent destinat industriei publicitare locale.

IAA YP Cluj invită industria MarCom în jocul triburilor. 15 dintre cele mai bune campanii de promovare își așteaptă câștigătorii. Acestea sunt grupate în 5 secţiuni de concurs, reprezentând 5 triburi de marketing importante ale Clujului: tribul agenţiilor, al companiilor, al organizatorilor de evenimente, al ONG-urilor, asociaţiilor şi instituţiilor şi nu în ultimul rând, tribul de branding al Clujului.

Indiferent din ce trib faci parte, eşti invitat să te înscrii cu cele mai bune campanii de promovare pe www.GoT.marketing-tribe.ro. Se pot înscrie campaniile concepute de entităţi din Cluj-Napoca, în ultimii doi ani. Acestea vor fi jurizate de către o comisie formată din specialiști MarCom recunoscuți la nivel național, cele mai bune fiind premiate. În procesul de jurizare a campaniilor se va ține cont de: strategie, creativitate, vizibilitate, rezultate, performanţă și eficienţă în atingerea obiectivelor stabilite.

Îţi prezentăm primii 3 juraţi ai competiţiei: Dan Petre, Managing Partener D&D Research şi Testcentral, Conf. univ. dr. SNSPA; Hortensia Năstase, Vice President Lowe Grup şi Teodora Migdalovici, ambasador Cannes Lions România, fondator şi coordonator The Alternative School for Creative Thinking.

Jocul triburilor începe cu competiţia campaniilor şi continuă în aprilie, cu gala oficială de premiere. Aceasta din urmă va oferi tuturor celor pasionaţi de marketing posibilitatea de a intra în “jocul comunităţii”, de a construi legături, de a face transfer de know-how și bune practici. “Împreună formăm cu toții un trib al oamenilor care știu să concureze pentru resurse, dar și să conviețuiască sub umbrela aceleiași mulțimi”, a declarat Călin Biriș, președintele IAA YP Cluj.

Perioada de înscriere în competiția Game of Tribes este 17 martie – 6 aprilie, iar jurizarea se realizează în intervalul 7 – 11 aprilie. Gala de premiere va avea loc în 19 aprilie la Auditorium Maximum UBB.

Triburi unite în competiţie. Proiectul Marketing Tribe este conceptul umbrelă al competiției Game of Tribes și a reprezentat primul pas în formarea şi consolidarea comunității locale de marketing, confirmând triburilor din MarCom că sunt “smarter by association”. Marketing Tribe 2.0 le-a reunit apoi online, facilitând conexiunea dintre specialiștii MarCom din companii – pe de o parte, şi agențiile, companiile furnizoare de servicii de promovare – pe de altă parte.
Game of Tribes duce acest concept mai departe, provocând triburile să îşi împărtășească realizările – la nivel de campanii de promovare şi să îşi expună valorile – la nivel de echipe de marketing; totul în cadrul unei competiţii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top