Concert ecumenic de Crăciun la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei va găzdui marți, 11 decembrie 2018, începând cu ora 19.00, în Sala Reduta, Concertul ecumenic de Crăciun “Colindul Vocilor Transilvane”, eveniment ajuns la cea de-a XXIII – a ediție.

Corala Voci Transilvane a Serviciului Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale Cluj, formație clujeană susținută de Consiliul Local și Primăria municipiului Cluj-Napoca, de Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean și de Asociaţia Culturală Voci Transilvane îi așteaptă pe clujeni la acest eveniment înscris în Agenda concertistică dedicată Centenarului Marii Uniri.

Organizatorii promit “o seară plină de sensibilitate și vibrație, pe aripile strălucitoare, ale colindelor și cântecelor de Crăciun interpretate de Corala Voci Transilvane – dirijor Adrian Corojan și invitatele: soprana Daniela Mureșan – Chişbora, mezzosoprana Melinda Duffner și Natalia Constantin – la pian”, diversitate ecumenică, specifică unei seri de Crăciun din Transilvania; armonioasă întâlnire a colindelor românești, cu piese corale din lirica universală, aparținând unor culturi diverse, toate unite prin comuniune, bucurie și iubire; Ofrandă Marii Sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos; O seară de înălțare sufletească, așezată spiritual în tinda inimii fiecăruia dintre noi, privind cu speranță spre sfânta strălucire a stelei de la Betleem”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top