Concert simfonic sub bagheta dirijorului Mihail Agafița, la Filarmonica de Stat “Transilvania”

Filarmonica de Stat “Transilvania” invită publicul interesat să ia parte vineri, 1 februarie 2019, de la ora 19.00, la un concert simfonic sub bagheta dirijorului Mihail Agafița, care îi va purta pe cei prezenți în imensitatea spațială și temporală a Rusiei, prin muzica lui Dmitri Şostakovici și a lui Serghei Prokofiev.

Mihail Agafița este cunoscut pentru măiestria cu care dirijează compozitori ruși, fiind un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori și susţinând, în decursul a 20 ani, în jur de 600 concerte simfonice, spectacole de operă şi balet, inclusiv alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova.

În deschidere, Uvertura festivă a lui Dmitri Şostakovici, unul dintre artiștii Uniunii Sovietice a lui Stalin, pentru care arta a fost în mod inexorabil legată de politică și care, tocmai de aceea, a fost nevoit să fie extrem de creativ pentru a jongla cu sarcasmul. În Rusia acelor vremuri, cei ca Şostakovici erau angajaţi ai statului, iar arta lor trebuia să fie în serviciul socialismului și să reflecte “tot ce este eroic, strălucitor şi frumos”.

Lucrările erau atent analizate, fiind vizate orice elemente de “modernism” care contraveneau cauzei socialiste. Abaterile de la regulă erau imediat pedepsite – în cel mai bun caz, cenzura totală; în cel mai rău, un drum doar dus către Gulag. Stilul adesea acid al compoziţiilor lui Şostakovici l-a iritat pe Stalin, iar compozitorul a fost, de multe ori, criticat aspru în presa de specialitate.

Unele critici extrem de dure i-au zguduit puternic statutul de care se bucura în cercurile intelectuale şi artistice, iar apoi arta sa a fost acuzată de “depravare formalistă”. Cele mai multe lucrări ale sale au fost interzise, iar familiei i s-au retras toate privilegiile. Moartea lui Stalin, în 1953, a contribuit la reabilitarea lui.

Şostakovici a scris Uvertura festivă la 37 de ani de la Revoluția Bolșevică, fiind o lucrare grandioasă și energică, care foloseşte din plin potenţialul timbral al instrumentelor de suflat din alamă, lucrare total opusă stilului de până atunci al compozitorului (sarcastic, melancolic, pesimist).

Seara continuă cu o lucrare de Prokofiev, și anume Concertul nr. 2 pentru pian, în sol minor, op. 16.

Despre Prokofiev se știe că a fost un pianist formidabil, iar concertele sale pentru pian (cu excepţia celui de-al patrulea, pentru mâna stângă) au fost compuse pentru a-şi etala excepţionala sa tehnică: tăioasă, precisă, cu o strălucire de oţel şi un mare simţ al ritmului; într-un cuvânt, perfectă.
Scris în 1912, când Prokofiev era încă student, primul Concert pentru pian s-a bucurat de un succes fulminant care i-a construit compozitorului reputaţia unui enfant terrible.

Concertul nr. 2 a fost compus la un an după primul şi, deşi implică o virtuozitate şi mai complexă decât lucrarea anterioară, Prokofiev a încercat aici să ajungă la straturi mai adânci de expresie, așa că cel de al doilea Concert pentru pian este una dintre cele mai exigente şi dificile lucrări de gen, presupunând o anduranţă aproape atletică a pianistului.

La plecarea din Rusia, în 1918, Prokofiev a lăsat, în apartamentul său din Petrograd, partitura Concertului nr. 2, iar prietenii săi l-au informat mai tîrziu că fusese folosită de chiriaşi “ca să-şi gătească o omletă”. Nu a fost însă un gest de vandalism, ci o mărturie a îngrozitoarelor condiţii de viaţă din Petrogradul Războiului Civil, în care oamenii mureau de frig şi de foame.

În final, revine muzica lui Dmitri Şostakovici, și anume Simfonia nr. 1 în fa minor, op. 10. Aceasta a fost lucrarea cu care Şostakovici, pe atunci de 19 ani, absolvea clasa de compoziţie de la Conservatorul din Leningrad. Era, de asemenea, şi cea mai importantă lucrare a lui de până atunci.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top