Concert susţinut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat “Transilvania” pe scena Colegiului Academic

Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat “Transilvania” revine sâmbătă, 14 noiembrie, pe scena Colegiului Academic, alături de solistul János Bálint (flaut). În programul serii veţi regăsi lucrări de Felix Mendelssohn şi Wolfgang Amadeus Mozart. Acest concert este realizat cu sprijinul sponsorului principal al Orchestrei de Cameră, firma WEBERBAU, un adevărat susţinător al culturii în Cluj-Napoca.

Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat “Transilvania” a fost înfiinţată în anul 1966. Fondatorul şi dirijorul permanent al acestui ansamblu a fost Mircea Cristescu, a cărui muncă s-a extins pe o importantă perioadă de 20 de ani. În acest timp, orchestra a obţinut recunoaştere atât în ţară, cât şi peste hotare. A evoluat în cele mai importante centre muzicale şi festivaluri din România şi din străinătate. De la începuturile sale, Orchestra de Cameră a avut o colaborare foarte strânsă cu marele violonist Ştefan Ruha. Imprimarea Anotimpurilor de Vivaldi cu regretatul maestru rămâne best-seller-ul întregii producţii a Casei de Discuri Electrecord şi stă mărturie pentru înaltul nivel artistic atât al solistului, cât şi al orchestrei. În general, ansamblul cântă fără dirijor, dar este perfect disponibil pentru a lucra cu eminenţi dirijori invitaţi. Toţi membrii Orchestrei de Cameră sunt selectaţi dintre cei mai buni muzicieni ai Filarmonicii “Transilvania”.

János Bálint s-a născut în Ungaria, în 1961. A absolvit Academia de Muzică “Franz Liszt” din Budapesta, studiind apoi cu András Adorján. Este câştigător al mai multor competiţii internaţionale (Ancona, Leipzig, Markneukirchen). Între 1981-1991, a fost solist la Orchestra Simfonică Radio din Ungaria.

A activat ca profesor invitat la Academia “Respighi” din Roma, a fost profesor de flaut la Colegiul de Muzică “Franz Liszt” din Szeged, la Academia Musicale din Rovigo, Italia. În prezent, este profesor de flaut la Academia Musicale din Imola, la Musikhochschule din Detmold, Germania, şi flautist solo la Orchestra Filarmonicii Naţionale din Ungaria.

În paralel cu activitatea sa solistică, János Bálint îşi dezvoltă şi o foarte activă carieră pedagogică, prin cursurile anuale de măiestrie din Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, SUA, Franţa, Serbia şi Muntenegru, Polonia, România, Germania, din cadrul unor instituţii ca Academia “Sibelius” din Helsinki, Musikhochschule din Viena, Trinity College din Londra sau în Festivalul “Allegro Vivo” din Austria, Festivalul “Spectrum 87” din Luxemburg, Festivalul “Suver Art” din Italia.

A înregistrat peste 20 de compact discuri cu Hungaroton, Capriccio şi Naxos.

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19

Colegiul Academic

Orchestra de Cameră a Filarmonicii de Stat “Transilvania”

János Bálint Flaut

Felix Mendelssohn

SImfonia nr. 10 pentru orchestră de coarde, în si minor, MWV N 10
Concertul pentru flaut, în re minor (transcripţie semnată de János Bálint a Concertului pentru vioară, în re minor, MWV O 3)
Wolfgang Amadeus Mozart
Andante în Do major (KV 315/285e) şi Rondo în Re major, pentru flaut şi orchestră (transcripţie după Rondo în Do major, pentru vioară şi orchestră, KV 373)
Simfonia nr. 25 în sol minor, KV 183/173dB

Sponsorul principal al Orchestrei de Cameră este Weberbau.

BILETE

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Leave a Reply

Top