Concertul anual al Fundatiei “Mitropolitul Bartolomeu”, sustinut de Cvartetul Transilvan

concert cvartet transilvaniaFundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” doreşte să marcheze spaţiul cultural clujean al acestui început de primăvară prin două evenimente de referinţă, care vor avea loc în zilele de miercuri, 19 martie, respectiv joi, 20 martie.

Primul eveniment, devenit deja de tradiţie pentru publicul clujean va fi Concertul Anual al Fundaţiei “Mitropolitul Bartolomeu”, susţinut de Cvartetul Transilvan, al Filarmonicii din Cluj-Napoca. Acest eveniment va avea loc miercuri, 19 martie 2014, de la orele 18.00, în Sala Auditorium Maximum a Universităţii “Babeş-Bolyai” (Casa Universitarilor), după un format deja consacrat care va cuprinde 3 momente de referinţă: un preludiu muzical, o conferinţă susţinută de un om de cultura şi recitalul cameral propriu-zis.

Concertul din acest an susţinut de membrii Cvartetului Transilvan: Gabriel Croitoru – vioara I, Nicuşor Silaghi – vioara a II-a, Marius Suărăşan – violă şi Vasile Jucan – violoncel va avea un prorgam inedit şi va cuprinde piese ale unor compozitori precum Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven şi Dimitri Şostakovici. La acest concert, violonistul Gabriel Croitoru va cânta pe vioara Guarnieri 1731 – Catedrala, care a aparţinut compozitorului George Enescu.

Concertul va fi prefaţat muzical de un microrecital al Coralei “Psalmodia Transylvanica” dirijată de Pr. Vasile Stanciu, care va interpreta câteva piese religioase ale unor compozitori precum Nicolae Lungu, Gheorghe Danga sau Gheorghe Şoima.

Un element de mare valoare al acestei seri culturale va fi conferința susținută de scriitorul şi criticul literar Dan C Mihăilescu.

Prin acest moment, Fundaţia “Mitropolitul Bartolomeu” îşi propune să consolideze aceasată tradiţie a unui concert anual oferit publicului clujean, confirmând prin aceasta deschiderea culturală a acestei instituții fondate de Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu Anania, dar și proiectul generos al acordării de burse tinerilor merituoși, dar lipsiți de posibilități financiare.

Intrarea este libera

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top