Concursuri pentru elevi dedicate Zilei Europei

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, anunţă începerea înscrierii la concursurile cu premii pentru elevi dedicate Zilei Europei.

Cea de-a XII-a ediţie a concursurilor stă în acest an sub semnul alegerilor europene şi se desfăşoară sub genericul „Sunt cetăţean european responsabil!”. Concursurile se adresează elevilor din instituţiile de învăţământ din judeţul Cluj şi se desfăşoară pe 3 categorii de vârstă, după cum urmează:

– 14 mai 2014, ora 11.00: concurs de desen pentru elevi din clasele I-IV;
– 15 mai 2014, ora 11.00: concurs pentru elevi din clasele V-VIII, constând în realizarea pe loc a unui eseu la temă, prezentarea şi susţinerea ideilor acestuia;
– 16 mai 2014, ora 11.00: concurs pentru elevi din clasele IX-XII, constând în realizarea pe loc a unui eseu la temă, prezentarea şi susţinerea ideilor eseului.

Toate concursurile sunt pe echipe, fiecare instituţie de învăţământ având posibilitatea să participe cu câte un echipaj format din trei elevi pentru fiecare categorie de vârstă (clasele I-IV, clasele V-VIII, clasele IX-XII).

Înscrierile se pot face în perioada 30 aprilie-13 mai 2014, la Secretariatul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj (Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor 104, etaj I), la numărul de telefon 0264-430323, în următorul program: luni, marţi, miercuri şi vineri 8.00-16.00, joi 10-18, sau la adresa de e-mail [email protected].

ziua europei octavian goga biblio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.