Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători aduce la Cluj 228 de participanți din 26 de țări

Conferința Internaționala a Tinerilor Cercetători, ICYS (International Conference of Young Scientists), considerată cea mai importantă și de anvergură manifestare științifică pentru liceeni pe plan mondial, va avea loc anul acesta la Cluj, în perioada 16-22 aprilie.

conf internationala a tinerilor cercetatori cluj

Evenimentul, aflat la a 23-a ediție, are loc pentru prima dată în România și aduce la Cluj, 228 de participanți (elevi, profesori, observatori, juriu) din 26 țări, cel mai mare număr de țări participante la conferința până în prezent. Un număr de 152 de elevi pasionați de știință și tehnologie își vor prezenta, pe parcursul conferinței, proiecte de cercetare extracurriculare în fața unui juriu internațional, compus din profesori universitari și cercetători, oameni de știință ai unor unor instituții prestigioase din lume.

Proiectele se înscriu în cinci categorii de concurs: inginerie (fizică aplicată și teoretică), matematică, informatică, științele mediului (ecologie) și științele vieții (biologie), la care se adaugă și o sesiune de prezentare de postere. Un element inovator al evenimentului constă în faptul că e organizat în mare parte de către tineri voluntari, elevi, studenți, foști participanți. Programul saptamânii include vizite la diverse obiective istorice și culturale din apropierea Clujului, seara culturală, tururi ghidate prin Cluj, toate acestea fiind posibile doar cu ajutorul numărului mare de tineri voluntari implicați în organizare.

ICYS este considerată, în mod neoficial, ca fiind campionatul mondial al lucrărilor de cercetare științifică pentru tineri liceeni, aceasta competiție având o importanță majoră în dezvoltarea competențelor tinerilor cercetători în ceea ce privește abordarea și tratarea unei tematici științifice, redactarea și prezentarea unui proiect de cercetare într-un mediu academic. Marea majoritate a participanților continuă să elaboreze tema abordată inițial pentru conferință pe parcursul a mai multor ediții aducând elemente inovatoare importante în domeniul studiat, și continuă această temă în momentul în care ajung studenți la diverse universități de prestigiu. România s-a numărat printre cele cinci țări participante încă de la prima ediție a conferinței (Visegrad, Ungaria 1994) și a luat numeroase distincții și medalii de-a lungul celor 22 ediții derulate până în prezent. Anul acesta România este reprezentată de 27 de elevi, unii dintre aceștia fiind premianți ai edițiilor anterioare.

În fiecare an Comitetul Internațional de Conducere a ICYS organizează evenimentul în parteneriat cu o instituție din țara gazdă. Astfel, anul acesta, evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca și cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Stiințifice prin Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Totodată ICYS este membru al Federației Mondiale pentru Concursuri în Fizică, competiția fiind inclusă și în Calendarul M.E.C.S. al Olimpiadelor și Concursurilor Școlare 2015/2016.

Partenerul principal al evenimentului este BCR. Printre parteneri se numără Sykes, Syonic, Farmec, Ducfarm, Azimut, Transilvania College și mulți alții.

Leave a Reply

Top