Consiliul Judetean Cluj sprijina cu 110.000 lei localităţile afectate de inundaţiile din luna mai

Consiliul Judetean Cluj sprijina doua comune clujene cu suma de 110.000 lei pentru eliminarea partiala a calamitatilor naturale produse in luna mai a acestui an.

inundatii

Este vorba de comunele Măguri-Răcătău şi Negreni, care au fost grav afectate de precipitaţiile abundente şi de fenomenele hidrometeorologice ieşite din comun, cele două unităţi administrativ teritoriale vor beneficia de bani din partea forului judeţean, pentru a elimina pagubele produse.

Comuna Măguri Răcătău a solicitat acordarea unui sprijin financiar, în sumă de 60.000 lei, din fondul de rezervă al bugetului local al judeţului, pentru a elimina efectele produse de calamităţile naturale din luna mai 2014, produse pe raza administrativă a comunei.

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă a efectuat o evaluare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, respectiv ploi abundente care au distrus total sau parţial mai multe drumuri comunale, forestiere şi vicinale, podeţe şi captări de apă potabilă, care se cifrează la suma de 148 mii lei.

Tot din fondul de rezervă al bugetului local al judeţului Cluj, pentru eliminarea parţială a efectelor produse de calamităţile naturale din luna mai 2014, va primi finanţare şi comuna Negreni, unde autorităţile judeţene vor acorda suma de 50.000 de lei.

Leave a Reply

Top