CRONICA: U CLUJ – Viitorul Constanţa 2-1 (Dinu ‘1, Cleiton ’77 // Dică ’93)

Universitatea Cluj a întâlnit astăzi pe teren propriu, cu începere de la ora 19:00, în cadrul etapei a 4-a din sezonul competiţional 2012-2013 a ligii întâi, formaţia Viitorul Constanţa. Terenul a fost înclinat spre poarta “tinerilor” lui Hagi, trupa pregătită de Cristian Dulca dictând posesia partidei şi având ocaziile mai mari.

Rămaşi fără sprijinul galeriei care i-a consacrat, “Şepcile Roşii” au izbutit a doua victorie din acest sezon, scor 2-1, împotriva nou promovatei Viitorul Constanţa şi vecină de clasament până la ora disputării acestei partide, într-o atmosferă dezolantă pe Cluj Arena, în faţa a nu mai mult de 2500 de spectatori. Golurile partidei au fost înscrise de Viorel Dinu în primul minut de joc, cu o lovitură de cap din patru metri, după o centrare a lui Cleiton. Acesta din urmă, aflat la prima apariţie în tricoul alb-negru, s-a trecut si el pe lista marcatorilor in minutul 77, când a primit o pasă în adâncime, l-a driblat elegant pe Vâtcă şi a înscris golul care a mai încălzit atmosfera pe Cluj Arena şi a adus un final de meci liniştit.

Veteranul Nicolae Dică, intrat în minutul 76 în locul lui Cristian Cristea, a redus din avantaj cu o lovitură de cap din 6 metri în momentul când centralul era pregătit să pună capăt partidei.

Încurajările timide ale galeriei a fost răsplătit cu trei puncte importante, iar elevii lui Dulca au ajuns la 6 puncte în clasament, dovedind încă o dată că se simt mai bine pe teren propriu decât în deplasare, acolo unde au încasat 11 goluri în două meciuri.

Ghinionistul Szilagyi

Căpitanul Universităţii Cluj, Zsolt Szilagyi, a părăsit stadionul cu ambulanţa la pauză, după o ciocnire violentă în careul oaspeţilor la finalul primei reprize. Cel poreclit “unicul căpitan” a revenit pe Cluj Arena la mijlocul reprizei secunde cu arcada bandajată, fiind aclamat de întregul stadion. Locul acestuia în teren a fost luat de Da Silva.

Echipele de start

“U” Cluj: Balauru – Krumov, Szilagyi, Christou, Mandy – Gheorghe, Dos Santos – Viorel Dinu, Paulinho, Muzac – Cleiton
Rezerve: Matache, Da Silva, Drăghici, Pătraşcu, Nicola, Tudor, Iancu

Antrenor: Cristi Dulca

Viitorul: Vâtcă – Turcu, Ilarie, Bejan, Mladen – Cârstocea, Benzar, Onicaş – Chiţu, Cristea, Iancu
Rezerve: Buzbuchi, Bălaşa, Dică, Lazăr, Gavra, Tosca, Albu

Antrenor: Cătălin Anghel

Leave a Reply

Top