CRONICĂ: “U” CLUJ – FC Braşov 1 – 1 (Dinu ’65 // Păun ’77)

foto: gsp.ro

Universitatea Cluj a primit vizita formaţiei FC Braşov în cadrul etapei a VI-a a ligii întâi. După egalul obţinut în nouă oameni la Severin (1-1), Şepcile Roşii vor să continue forma bună în care se află, locul 11 înaintea acestei partide, cu 7 puncte. Braşovul ocupă un loc mai puţin în clasament (12), cu 5 puncte.

Dulca nu se poate baza în acest meci pe Vasile Gheorghe (suspendat), în timp ce tehnicianul “stegarilor”, nu-i are la dispoziţie pe Olariu şi Bruno Madeira (suspendaţi) şi Mugurel Buga.

Echipe de start

U CLUJ: Balauru – Krumov, Christou, Erico da Silva, Nicola – Paulinho, B. Pătraşcu, Muzac, Năstăsie, Cleiton, Dinu

Rezerve: Matache, Ciupe, Drăghici, Tobă, V. Lupu, Alex, Szilagyi

Antrenor: Cristian Dulca

FC Braşov: Taborda – Velayos, R. Machado, L. Munteanu, Cr. Ionescu – Mateiu, Nasser, I. Popa – Viveiros – Batin, Brata

Antrenor: Ionuţ Badea

Rezerve: D. Mutu, G. Păun, Hadnagy, Fl. Lazăr, B. Străuţ, David, Tameş

Arbitru: Marcel Bârsan
Asistenţi: Bogdan Gheorghe, Iulius Timar

Spectatori: 2-3000

Prima repriza a fost una echilibrată, cu o uşoară posesie pentru “studenţi”. Universitatea a fost mai prezentă în joc, a avut ocaziile cele mai mari, dar portarul Taborda a fost la post de fiecare dată. Cleiton a centrat periculos în careu, dar portarul oaspeţilor repinge (‘4). Năstăsie reia şi el cu capul pe lângă poartă, dintr-o centrare plouată în careu, venită de pe banda stângă (’34). De cealaltă parte, ocaziile cele mai importante le-a avut Batin (’31), care nu a reuşit să reia din trei metri o minge centrată de Nasser. Mateiu (’15 şi ’44) nu a reuşit să-l învingă nici el pe Balauru, iar repriza se încheie 0-0.

Deşi repriza secundă a început cu o ocazie importantă a Braşovului, după ce Munteanu a reluat peste poartă din 6 metri, clujenii au calmat jocul şi s-au instalat treptat în jumătatea “stegarilor”. Năstăsie pătrunde în careu, dar este oprit de fluierul arbitrului pentru henţ (’51) stârnind rumoare în tribunele stadionului Cluj Arena. Cleiton are două ocazii mari de gol, prima în minutul 56, când trimite peste poartă de la 25 metri, iar a doua în urma unei acţiuni personale, terminate cu un şut peste poartă de la 12 metri.

Universitatea Cluj a deschis scorul prin Viorel Dinu, graţie unei lovituri de pedeapsă, după un fault comis de Munteanu asupra lui Krumov (’65).

Brazilianul Cleiton scapă singur cu Taborda, dar scăriţa cu care încearcă să majoreze diferenţa nu-şi atinge ţinta (’69).

Braşovul egalează prin fostul dinamovist Georgian Păun, aflat la debut pentru FC Braşov, care l-a învins pe Balauru în minutul 77, după o fază perfect construită de oaspeţi.

În urma primirii golului, Universitatea a cedat deliberat mijlocul terenului, iar braşovenii combină nestingheriţi la 25 de metri de careul clujenilor. Şepcile Roşii încearcă să dea lovitura pe contraatac, dar gazdele se apără organizat.

Finalul meciului se joacă pe contre,”stegarii” forţează mai mult şi încearcă să dea lovitura de graţie care să le aducă trei puncte vitale în economia clasamentului, dar nu reuşesc să găsească culoarul favorabil spre poartă. Trupa lui Badea are o ocazie importantă în ultimul minut al partidei, dar lovitura liberă de la marginea careului executată  de Tameş nu prinde cadrul porţii şi astfel partida se încheie la egalitate, 1-1, scor în urma căruia Universitatea îşi păstrează poziţia în clasament (11), în timp ce Braşovul coboară un loc (13), datorită victoriei cu 3-0 obţinute de Viitorul Constanţa la Piatra Neamţ.

Aceasta a fost istoria acestei partide. Universitatea se deplasează etapa viitoare la Chiajna, partidă ce va avea loc pe 3 septembrie.

Vasile MANU

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top