CS “U” Cluj și CSM Cluj, pe podium la Campionatul Național de Haltere seniori

Sportivul legitimat la secția de haltere a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Marian Bîlc, a obținut titlul de vicecampion național după ce a cucerit trei medalii de argint în cadrul finalei Campionatului Naţional de Haltere pentru seniori, desfășurat în această săptămână, 7-11 noiembrie, în Bascov, lângă Piteşti.

marian-bilc-halterofil-csu-clujClujeanul Marian Bîlc a concurat în cadrul categoriei 62 kg unde cu 109 kg la stilul Smuls, 121 kg la Aruncat și  230 kg la total, a terminat pe treapta a doua a podiumului. Titlul de campion național la seniori i-a revenit halterofilului legitimat la CSM Cluj, Ilie Ciotoiu.

“Sunt foarte mulțumit de rezultat, a concurat foarte bine Marian și este în vederea lotului național. O să vedem după ședința din luna decembrie dacă va fi și el inclus în lot”, a declarat Ciprian Teodorescu, antrenorul secției de haltere din cadrul CS ”U” Cluj.

La Campionatul Național de Tineret, desfășurat luna trecută la Bistrița, Marian Bîlc a obținut titlul de vicecampion al categoriei 62 de kg câștigând trei medalii de argint la Smuls = 110 kg, Aruncat = 117 kg și Total = 227 kg.

Leave a Reply

Top