CSi Group a prezentat la Cluj-Napoca, în premieră internațională, noua instalație robotizată pentru paletizare

CSi Group, lider mondial în soluții automatizate de paletizare, a inaugurat astăzi, la fabrica din Cluj-Napoca, noul i-Pal, un model dezvoltat și rafinat în ultimii zece ani de echipele de ingineri din Olanda și România. Produs prima dată în 2005 în Olanda, i-Pal a fost dezvoltat permanent și i s-au adăugat elemente de funcționalitate integrată. Noul i-Pal, prezentat astăzi în premieră la Cluj-Napoca, realizează și împachetarea cu folie a paleților și poate gestiona 35 de cutii pe minut și 40 de paleți pe oră.

Kees Oosting, Jan de Bruijn, Sorin Nutiu

“Primul i-Pal a fost realizat în 2005 de o echipă de ingineri olandezi. Intenționam să folosim acest prototip doar ca model, dar am constatat un interes crescut din partea clienților și această instalație robotizată pentru paletizare a devenit un produs extrem de cerut. Echipele de cercetare au lucrat permanent la dezvoltarea lui – în total, în cei zece ani s-au adunat 100 de mii de ore de cercetare din partea echipelor de ingineri. În primii ani, specialiștii noștri din Olanda au lucrat la dezvoltarea produsului, dar ulterior inginerii români s-au implicat tot mai mult, astfel că putem spune că peste 75% din produsul pe care îl vedeți astăzi, inclusiv funcționalitatea adăugată în premieră de împachetare cu folie a paleților, a fost conceput de inginerii de la Cluj”, a declarat Jan de Bruijn, CEO CSi Group, în cadrul unei întâlniri de presă.

Jan de Bruijn, CEO CSi Group

De altfel, potrivit sursei citate, majoritatea activității de cercetare a CSi Group se desfășoară în prezent la centrul de la Cluj-Napoca. “Avem o colaborare foarte bună și cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, am implicat echipe de profesori și studenți de aici în cercetare și dezvoltarea de noi produse și vă pot spune că am fost impresionați de nivelul de pregătire al tinerilor români”, a completat Kees Oosting, COO CSi Group.

Tot astăzi, CSi a inaugurat un nou centru de producție pentru sistemele de paletizare – PAC. Situat în imediata vecinătate a fabricii existente, aici vor fi dezvoltate, testate și puse în aplicare toate conceptele de standardizare și modularizare a producției, concepte care vor fi ulterior implementate la nivel mondial. Datorită tehnologiei inteligente folosite, timpul de livrare a unei instalații robotizate personalizate va scădea de la 4-8 luni, cât este în prezent, la 8-10 săptămâni, un record în domeniu. De asemenea, instalarea la fabrica beneficiarului va fi realizată în 48 de ore, față de câteva săptămâni, cât durează în prezent. La CSi PAC Cluj-Napoca va funcționa și centrul de specializare al companiei, unde vor veni și angajații de la unitățile de producție din Olanda și China ale grupului. În acest fel, Clujul își întărește rolul de centru de importanță majoră al CSi Group.

“Ne bucurăm ca acum, la aniversarea a zece ani de CSi în România și la Cluj-Napoca, să inaugurăm cel mai modern centru de producție al grupului și să vedem împreună rodul atâtor zeci de mii de ore de cercetare din partea echipei de ingineri în noul i-Pal. Datorită performanțelor înregistrate până în prezent, activitatea CSi la Cluj-Napoca se va dezvolta în anii următori, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă, taxe și impozite către stat, dar și satisfacția de a pune orașul pe harta tehnologiei internaționale în acest domeniu”, a precizat și Sorin Nuțiu, directorul general al CSi România.

CSi Romania (5)

CSi Romania (7)(1)

Compania are peste 270 de angajați la Cluj, iar în anul următor estimează că va mai angaja aproximativ 50 de persoane.

Despre CSi Group

Înființat în 1964, CSi Group a devenit furnizor de încredere în domeniul soluțiilor automatizate de paletizare și lider în industria de manipulare inteligentă a produselor. Compania își menține angajamentul față de viziunea fondatorilor săi: produse fiabile și de calitate, profesionalism și sustenabilitate. Grupul are 460 de angajați, iar în 2014 a înregistrat o cifră de afaceri de 60 de milioane de euro. Unitățile de producție din Olanda și România (la Cluj-Napoca), deservesc cu precădere piața europeană. Anul trecut, CSi a deschis o fabrică în China, pentru clienții din Asia, iar în 2016 va deschide o unitate de producție și în Mexic, pentru piața americană. Printre clienții CSi se numără Mars incorporated, P&G, Nestle, Friesland Campina, Reckitt Benckiser, JTI, TetraPak, Pepsico, Unilever, Kellog’s, Danone, Mondelez International, Philip Moris, British American Tobacco.

Leave a Reply

Top