CSU Sibiu vs “U” BT Cluj: Silvășan și Moldoveanu, înainte de Turneul Final 8 al Cupei României

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a plecat astăzi, după antrenamentul de dimineață, la Sibiu, acolo unde va lua parte la Turneul Final 8 al Cupei României, unde va întâlni în sferturile de finală ale competiției chiar formația gazdă, BC CSU Sibiu.

Meciul se va disputa marți, 14 februarie, în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu cu începere de la ora 20.30 și va fi televizat de postul Digisport 4.

Meciul a fost prefațat de antrenorul principal Mihai Silvășan și de jucătorul Vlad Moldoveanu.

“Din păcate nu am avut foarte mult timp la dispoziție să pregătim acest meci cu Sibiul. Este cel mai important meci pe care urmează să îl jucăm, dacă facem pași greșiți, nu mai avem timp să ne revenim, este un turneu eliminatoriu în care ne poate costa orice greșeală, orice lipsă de atenție. Eu cred că băieții au înțeles ce trebuie să facem ca să câștigăm, căci acesta este obiectivul nostru, să câștigăm Cupa, nimic altceva nu ne va mulțumi. Însă nu putem să ne relaxăm, chiar dacă în ultima perioadă am avut evoluții bune, acestea nu ne garantează succesul. Trebuie să mergem concentrați sută la sută și să dăm un baschet bun din noi pentru a câștiga! Se știe că este foarte greu să joci în sala din Sibiu, însă, în același timp, și asta o știu de când jucam, chiar dacă publicul este împotriva ta, tot te motivează și îți dă un plus de adrenalină, care te ajută. Sibiul este o echipă competitivă, au demonstrat anul acesta că pot juca un baschet de calitate, îi felicit pentru asta, însă vom merge acolo pentru a-i învinge. Eu personal îmi doresc foarte mult să câștigăm trofeul și același lucru îl doresc și băieții!”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan înaintea duelului de foc cu CSU.

“Meciul cu Sibiul va fi o finală! Începem turneul cu un meci cu echipa gazdă, o echipă în formă și eu cred că este și cea mai omogenă echipă a campionatului, joacă foarte bine împreună și asta se vede. Cred că ne avantajează regula cu doi români, este o schimbare destul de importantă în joc pentru unele echipe, însă pentru noi nu cred că este atât de mare, au fost multe meciuri în care atât eu, cât și Roli am jucat multe minute în teren, la fel și Gheorghe. Sibiul se bazează pe jocul de echipă, fiecare om este important pentru ei. Hardy este cel mai spectaculos, cel mai vizibil, dar per total au cinci-șase oameni foarte periculoși. Cred că avem prima șansă, suntem cea mai bună echipă a campionatului!”, a precizat și starul Vlad Moldoveanu.

Leave a Reply

Top