Dacian Cioloș a inițiat o nouă mișcare politică – Platforma România 100

Fostul premier Dacian Cioloș a lansat noua mișcare politică, platforma România 100, și îi cheamă pe românii dornici de schimbare să se înscrie în ceea ce ar putea fi un nou partid.

“Pentru a schimba România este nevoie de o implicare cetățenească activă, masivă, de participarea cu resurse și voință a cât mai multor oameni care împărtășesc aceleași principii și care contribuie împreună la valorile și bunăstarea comunității. Credința mea este că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Începe cu puterea, coeziunea și energia echipelor. Ca societate, sunt sigur că am depășit etapa încolonării în spatele unui lider care să fie urmat necondiționat”, a anunțat Dacian Cioloș.

Fostul premier a adăugat că a primit în ultimele luni “mii de mesaje” în care îi se cerea să se implice activ în viața publică și politică din România.

“V-am spus că facem lucrurile… ardelenește?, le facem temeinic și, mai ales, lucrăm în echipă. Azi, mai facem un pas: vă invităm să vă înscrieți în Platforma România 100 – o mișcare cetățenească, dinamică, deschisă, un proiect pe termen lung, care va aduna și pune în valoare energiile pozitive ale țării. Vă invit să veniți alături de noi, să vă alăturați echipei Platformei Romania 100. Vă invit să schimbăm România. Împreună!”, își încheie mesajul Dacian Cioloș.

În manifestul postat pe propriul site, România 100 anunță că vrea o Românie fără corupție, cu o clasă politică responsabilă, guvernată cu bun simț, în care fiecare muncește și este plătit cinstit, fără sărăcie, cu o economie competitivă, cu adevărat educată și sănătoasă, dar și o Românie a tuturor românilor, care contează în Uniunea Europeană și în NATO.

Printre membrii echipei sale se numără și foști miniștri sau secretari de stat în cabinetul condus anul trecut: Dragoș Pîslaru, Dragoș Tudorache, Vlad Voiculescu, Violeta Alexandru, Cătălin Drulă, Liviu Iolu, Raluca Prună ori Valeriu Nicolae.

Pe site-ul oficial, ro100.ro, platforma se descrie drept o „mișcare cetățenească, deschisă, activă care are ca obiective transformarea mediului politic și guvernamental românesc și atingerea adevăratului potențial de dezvoltare a României. Platforma își are rădăcinile în valorile și principiile Manifestului România 100 propus partidelor politice de fostul premier Dacian Cioloș, în toamna anului 2016”.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top