Delahoya 2017 se mută din mijlocul verii la început de toamnă! #primulfestival crește numărul scenelor și diversifică performance-urile la ediția cu numărul 21

Delahoya rămâne și în 2017 un festival urban, aproape de fani: evenimentul se va desfășura pe trei scene: la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, la /FORM SPACE, situat la parterul Cluj Arena, și pe platoul dintre cele două locații, unde, în premieră, va fi amenajată o scenă dedicată exclusiv muzicii LIVE. Accesul la această scenă va fi gratuit pentru toți iubitorii de muzică.

Pentru că, în vară, la Sala Polivalentă se vor desfășura lucrări premergătoare Campionatului  European de baschet masculin Eurobasket din 2017, din care o grupă va fi găzduită de Cluj, datele de desfășurare a festivalului se mută din 23-24 iunie în 29-30 septembrie.

“Am avut de ales între schimbarea locației festivalului și data acestuia. Am hotărât că e mai importantă păstrarea locației și formatul pe care l-am gândit inițial. Prin urmare, 29-30 septembrie este weekendul cel mai potrivit pentru desfășurarea ediției cu numărul 21”, explică Horațiu Dumitraș, fondatorul DelaHoya.

Pe platoul dintre Sala Polivalentă și /FORM SPACE va fi amenajată scena LIVE, la care accesul va fi gratuit pentru toți iubitorii de muzică. Pentru prima dată din 1997, Delahoya se va dedica diversității muzicale și va aduce la Cluj trupe care abordează stiluri total diferite de cel cu care am fost obișnuiți: rock, alternativ, electronic, hip-hop, dub și altele.  

Dacă anul trecut ne-am concentrat pe Sala Polivalentă, anul acesta extindem zona urbană cu încă două locaţii: una indoor, în incinta celui mai în vogă spațiu de performance al oraşului, şi una open-air situată pe platoul dintre Sala Polivalentă şi Form Space. Practic, vom avea un program extins, zi şi noapte, muzică electronică de toate genurile, formaţii live şi mulţi djs străini şi români”, mai spune Horațiu Dumitraș.  

Scena drum&bass va fi amenajată și în acest an în Sala Polivalentă, o zonă accesibilă, sigură și cu o acustică de top.

/FORM SPACE, unul dintre cele mai apreciate spații artistice deschise în 2016 în România, face echipă cu #primulfestival. /FORM SPACE devine, pe perioada Delahoya, scena care va îngloba toate elementele festivalului: muzica house, djs, dar și live performances.

Delahoya ajunge, în 2017, la anul 21 de existenţă. E primul festival de muzică electronică din România, iar, de-a lungul timpului, a format generaţii de pasionaţi ai muzicii electronice, a format şi lansat artişti, a experimentat locuri interesante şi diverse forme de organizare, a adus întotdeauna elemente noi care să fie atractive pentru cei prezenţi, a promovat o paletă largă de genuri ale muzicii electronice”, mai spune Horațiu Dumitraș.  

În perioada următoare, organizatorii vor anunța line-up-ul festivalului, care va acoperi atât preferințele muzicale ale publicului familiarizat cu spectacolele din /FORM SPACE, cât și ale fanilor Delahoya.

Fanii care și-au cumpărat deja abonamente pentru DelaHoya au în momentul de față două opțiuni: fie își recuperează banii de la www.biletmaster.ro, cărora trebuie să le trimită un e-mail cu această solicitare, fie le păstrează pentru 29-30 septembrie.

Festivalul Delahoya a fost fondat în 1997 și a fost primul eveniment de gen din România, reunind tânăra comunitate a fanilor muzicii electronice și fiind martor la evoluția rapidă a acestui gen muzical timp de două decenii.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top