Derby-ul Clujului, decis în prelungiri! CFR a câștigat cu un gol norocos în minutul 94 și a bifat a 6-a victorie consecutivă

Confruntarea dintre CFR Cluj și Universitatea s-a încheiat cu victoria feroviarilor în prelungiri, scor 1-0, după ce Tiago Lopes a marcat în minutul 94 și a adus victoria cu numărul șase în Liga 1. “Studenții” au rezistat eroic aproximativ o oră în inferioritate numerică, atacantul Mengolo a văzut două cartonașe galbene în prima repriză

Meciul a început cu imnul CFR-ului răsunând la maxim în boxele stadionului, cu o jumătate de oră înainte de startul partidei, strategie adoptată de feroviari pentru a-i acoperi pe fanii alb-negri. Calvarul fonic in care nu puteai sa-l auzi pe cel de langa tine s-a încheiat odată cu fluierul de start al “centralului”, când cele două galerii și-au început recitalul. Suporterii Universității, aflați în număr de 2000 la tribuna a doua, au fost din nou “ca acasă” în Gruia, dominându-i pe fanii gazdelor.

Peluza vișinie a afișat o coregrafie impresionantă în debutul meciului

Prima ocazie de gol a meciului a venit la poarta lui Veselovsky, Tade a pătruns periculos în careu, dar șutul său a fost respins în corner de slovac (3).

Galeria șepcilor roșii a animat partida cu trei torțe care au colorat tribuna, două dintre ele zburând pe teren, iar două petarde le-au adus aminte vecinilor din apropierea stadionului că e zi de derby (8).

Primele 15 minute ale meciului au fost dominate de gazde, iar prima situație periculoasă la poarta lui Felgueiras a venit în minutul 26, Nuno Viveiros a expediat o centrare scurtă pe jos pentru Mengolo, dar vârful “studenților” nu a ajuns la balon. Un minut mai târziu, veteranul Cristocea a executat slab o lovitură liberă de la 20 metri, fără nici un pericol (27). Ivanovski a centrat bine în careu, dar Tade nu a ajuns la minge, iar Mușat a respins în corner (32). Cea mai mare ocazie de gol a reprizei pentru “studenți”, Mengolo a profitat de o pasă greșită a lui Susic, a scăpat singur spre poartă, dar a șutat în portar. Același Mengolo a vrut să fie erou și a căzut în careu, dar arbitrul l-a penalizat cu galben pentru simulare (34). Era al doilea, primul galben l-a văzut în minutul 19, iar Universitatea a rămas în inferioritate numerică. Guima a reluat cu capul peste poartă din șase metri (38), iar fundașul de bandă al Universității, Raul Ciupe, a încercat să-l surprindă pe Felgueiras cu un șut de la 50 metri, dar lusitanul a respins în corner, cu dificultate, de sub bară (41).

Prima repriză s-a încheiat nedecis, Universitatea a reușit să reziste cu brio asalturilor feroviarilor, iar intervențiile providențiale ale lui Veselovsky i-au ținut în joc pe alb-negri.

Peluza vișinie i-a ironizat pe rivali prin mai multe bannere afișate

“Pentru voi s-a inventat, Universitatea fără bac”, a fost primul mesaj al galeriei.

“Următorul meci de box: Fr’U’strați vs chiuvetele de inox”.

<em>”U dragoste amore nu mai există, din clipa când ați decis să ne urâți mai mult decât vă iubiți echipa”.

Replica fanilor Universitatii a venit: “60 lei, atata-i m***, pe Calea Turzii si in Gruia”, a fost scandarea preferata a sepcilor rosii, aluzie la pretul biletelor stabilit de conducerea din Gruia la tribuna a doua. Jandarmii i-au controlat la sange pe “universitari” si le-au confiscat bannerele si steagurile, permitandu-le accesul doar cu fulare.

Intrat în minutul 47 în locul lui Muniru, Ferebory Dore a produs deranj în careul lui Veselovky, reluând de două ori cu capul pe lângă poartă (47, 55). Florin Achim și-a încearcat norocul la prima atingere a balonului, dar șutul său a fost respins de Felgueiras în corner (74). Christian l-a driblat pe Bucșă, a pătruns în careu, dar a șutat pe lângă poartă (78). O lovitură liberă periculoasă din colțul careului mare executată de Monroy le-a dat palpitații suporterilor “universitari”, însă mingea s-a scurs pe lângă poartă (80). Nuno Viveiros l-a întins serios pe căpitanul din poarta CFR-ului cu un șut din marginea careului, mingea a fost respinsă în corner (85). Un minut mai târziu, faza s-a mutat la cealaltă poartă, unde Veselovsky și-a demonstrat și el calitățile de mare portar cu o paradă de zile mari în minutul 86, când s-a întins și a reținut perfect reluarea cu capul a lui Dore din careul mic (86).

Golul victoriei a venit în prelungiri, în minutul 94, la ultima fază a meciului. O bâlbâială în careul Universității la un corner i-a permis lui Tiago Lopes să împingă mingea în poartă și să stabilească scorul final al derby-ul local. Marcatorul golului de trei puncte intrase cu 20 de minute inainte in locul lui Jakolis. VIDEO!

CFR a obținut a șasea victorie consecutivă în Liga 1 și a egalat-o la puncte pe Steaua, alături de care împarte fotoliul de lider (22 pct). De cealaltă parte, dezamăgire mare în tabăra studenților, jucătorii au încheiat meciul în genunchi, iar suporterii le-au strigat tradiționalul “suntem mândri de voi” care a mai îndulcit puțin amara înfrângere. Au fost la cateva secunde de un rezultat de egalitate.

Etapa viitoare, Universitatea va juca pe Cluj Arena cu Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, 4 octombrie, ora 18:30, iar CFR Cluj se deplasează la Târgu Mureș pentru partida cu FCM-ul din localitate, luni, 6 octombrie, ora 21:00.

Echipele de start:

CFR 1907: Felgueiras (cpt) – Susic, Larie, Rada, Camora – Muniru (Christian, 47), Monroy, Jakolis (Tiago Lopes, 66) – Tade, Ivanovski, Guima (Dore, 47

Rezerve: Vâtcă, Oliveira, Ene, Petrucci, Christian, Ferebory Dore, Păun

Antrenor: Vasile Miriuță

“U” Cluj: Veselovsky – Ciupe, Ninu, Skvorc, Mușat – Viveiros (Stojanovic, 93), Bucșă, Cristocea (Achim, 70), Paulinho (R. Costin, 42), A. Lungu – Mengolo

Rezerve: Niculescu, Bratu, R. Costin, Achim, Boutadjine, Stojanovic, Ceppelini

Antrenor: George Ogăraru

Arbitru principal: George Găman
Asistenți: S. Gheorghe, O. Artene,
Arbitru rezervă: L. Rusandu

Cartonașe galbene: Mengolo (19), Viveiros (61), Camora (62), Ciupe (65), Costin (75), Bucșă (79)
Cartonașe roșii: Mengolo (34)
Spectatori: 6.000

Vasile Manu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top