Dialog emoționant al actriței Oana Pellea cu publicul clujean: “Încerc să găsesc ceva frumos și bun în fiecare om” – FOTO

Una dintre doamnele teatrului și filmului românesc, actrița Oana Pellea, a fost invitata ediției a 8-a a Zilei Porților Deschise la Naționalul clujean. Aceasta a vorbit timp de aproape două ore despre pasiunea pentru actorie, teatru, corupție, bucuria pe care o trăiește în fiecare zi pe scenă și a depanat amintiri din perioada în care a jucat alături de Clive Owen, Julianne Moore şi Michael Caine în filmul Children of Men.

Actrița a răspuns întrebărilor venite din public, iar la final a acordat autografe și s-a fotografiat cu fanii.

Întrebată de ce a rămas în România, Oana Pellea a răspuns: “Eu tot mai sper că în țara asta va fi cum trebuie să fie, tot mai sper. Eu vorbesc și joc în trei limbi, dar nu există pe lumea asta bucurie mai mare decât a juca în limba ta. Știu franceză la fel de bine ca româna și după câteva luni petrecute afară când vii acasă și joci în limba ta, de abia atunc realizezi ce superbă e româna. Pentru mine, ca actor, e ca și cum mănânc miere, e o bucurie incredibilă, iar la asta e foarte greu să renunți. Și atunci înduri că merită, uite o sală din asta și pentru un grup de oameni ca voi merită. Înduri mârlănii și toate atacurile”, a declarat actrița.

De ce avem nevoie de teatru?

“Cred că e o hrană. În viață trebuie să ai noroc ca prima dată când te duci la teatru să nimerești la un spectacol bun pentru că dacă nimerești la unul prost nu mai mergi niciodată. Eu cu 30 de ani în spate de scenă am fost o dată la un spectacol foarte prost și, din păcate, eram cunoscută și oamenii m-au pus în rândul întâi și nu poți să pleci, nu poți să te uiți urât la oamenii ăia care munceau și am îndurat. Oamenii nu aveau nicio vină, câteodată spectacolul așa e, mai prost. Cred că aveți nevoie de emoție. La teatru poți să vezi, stați în întuneric și puteți visa, puteți să vă suprapuneți povestea, puteți să judecați, puteți să vă emoționați, să râdeți, fiind absolut anonimi. Sunt actori care se expun care să vă rupă gura, alții se expun să vă dăruiască. Sunt actori care nu joacă decât pentru sine și sunt actori care joacă pentru a se regăsi omul din sală și să fie un schimb, sau cum joc eu să fim împreună”, a mai precizat Pellea.

Despre lupta anti-corupție

Oana Pellea a făcut lobby pentru mișcărea de stradă împotriva corupției, REZIST. “Eu am insignă cu Rezist și susțin jos corupția. Nu trebuie abandonată cursa, lupta trebuie să continue. Mă simt responsabilă să ies în stradă, nu știu de ce, dar nu există altă soluție decăt să strigăn nu corupției”, a fost mesajul acesteia.

Cu lacrimi în ochi, Oana Pellea a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să le facă un actor pentru a atinge perfecțiunea.

“Am colegi care îmi spun că în meseria asta de actor au făcut sacrificii, eu consider că nu am făcut niciun fel de sacrificiu, chiar dacă am jucat la două zile după ce l-am îngropat pe tata, chiar dacă am jucat în seara când a murit mama, chiar dacă… astea nu sunt sacrificii, ele sunt ocazii, salvări, pentru că două ore eu trăiesc în lumea lui Cehov și uit de corupție sau altele. Nu o să am cuvinte niciodată să mulțumesc cerului că am făcut profesia asta, că am ales asta împotriva lui tata, a familiei și a tuturor”, a susținut aceasta.

Despre oameni buni și oameni răi

Oana Pellea a povestit cum încearcă să găsească ceva bun în fiecare om, iar dacă nu reușește preferă să îl evite pe respectivul și să îl ocolească. A mai vorbit despre faptul că nici tatăl său, Amza Pellea, nu a fost cel mai iubit om, ci chiar a fost criticat și a avut dușmani, însă el a reușit să rămână la fel de bun și curat. 

“Sunt și eu un om normal, mai sufăr din când în când, însă pe cei care mă înjură îi consider lipsiți de imaginație, adică spun tot aia, că nu aș fi fost nimic dacă nu eram fata lui tata, că am intrat pe pile, că sunt urâtă, că sunt lesbiană sau curvă, muma pădurii, că n-am copii,  dar la un moment dat toate acestea se repetă. Am plâns, am râs, dar și pe urmă am zis am înțeles. Caut în fiecare om ceva bun și când nu găsesc mai caut o dată, iar dacă tot nu găsesc atunci încerc să mă feresc de omul ăla, încerc să îl ocolesc, înseamnă că nu suntem făcuți unul pentru altul, nu suntem obligați să ne iubim toți, nici pe Iisus nu l-au iubit toți, unii l-au și răstignit pe cruce. Nu ne așteaptă nimeni, niciodată, cu covorul roșu. Și la Londra se pune covorul roșu, iar în spatele tău se strânge. Încerc să văd ceva frumos și bun în fiecare, pentru că am avut privilegiul să trăiesc într-o familie divină, cu doi oameni care asta au făcut. Să nu credeți că tata era iubit de toată lumea și toți îl considerau marele Amza Pellea, a avut și el picioare în burtă și și-a întărit stomacul, iar calitatea excepțională este că după ce ești lovit să rămâi la fel de curat și al fel de bun. Acesta e pariul unei vieți frumoase pentru mine”, a povestit actrița. 

Ea a mai vorbit despre spectacolele pe care le susține de zeci de ani fără să se plictisească. 

“Eu am spectacole pe care le joc de 14 ani, de 10 ani, unul de 21, seară de seară o iau de la capăt si mai caut ceva. Lumea mă întreabă dacă nu m-am plictisit după 21 ani și le răspund Nu, pentru că e tot timpul altfel pe dinăuntru, e un traseu și un labirind de emoții.

Vă spun că nu știu cine sunt, știu în mare, am o idee, dar nu știu până la capăt cine e această ființă care se numește Oana Pellea. Nu știu cine ar putea să zică că știe cine este, eu nu știu 100% și de aia e fabolus ceea ce trăiesc și nu mă plictisesc cu mine”

Despre filmele românești

“Mi-a plăcut foarte mult Câini, mi se pare un regizor foarte bun, l-am și votat la debut, și mi-a plăcut Sieranevada pentru că îl știu pe Mimi Brănescu, care e foarte talentat, tot ce au făcut actorii acolo și regia mi-au plăcut, eu care nu eram neapărat fan Puiu. Sunt foarte multe filme documentare și filme de scurtmetraj foarte bune. De abia acum cred că cinematografia românească începe să aibă substanță. E foarte bine ce se întâmplă.

TIFF are un mare punct minus pentru mine, e organizat vara, iar eu atunci dispar, plec la munte. Am fost de la bun început la festival, îl susțin și mă bucur de fiecare dată când vin”, a declarat Pellea. 

Top