Directorul Institutului Inimii din Cluj, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui CĂPÂLNEANU RADU, șeful Secției de Terapie Intensivă Coronariană și Cardiologie Intervențională din cadrul Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Clinica de Cardiologie, și Director medical al institutului, deoarece, începând cu data de 22 octombrie 2007, exercită, simultan cu aceste funcții, și funcția de administrator la două societăți comerciale.

capalneanu radu

CĂPÂLNEANU RADU a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcția de director medical, respectiv șef de secție este incompatibilă cu (…) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

CĂPÂLNEANU RADU a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CĂPÂLNEANU RADU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

“Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind (…) starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)’.’Persoana (…) față de care s-a constatat (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

foto: ziuadecj.ro

Leave a Reply

Loading...
Top