DJ-ul german ATB la Untold Festival. “Clujul este un oraș grozav, mi-ar plăcea să am mai mult timp să-l vizitez”

Unul dintre headlinerii principali ai Untold Festival, André Tanneberger, DJ-ul și producătorul german de muzică electronică cunoscut sub numele de ATB, a susținut joi, 30 iulie, o conferință de presă la Cluj Arena, în prima zi a festivalului. Artistul a vorbit despre show-ul pe care acesta îl va susține astăzi pe scena principală, Ursus Untold Arena, la miezul nopții.

ATB

ATB se află pentru a doua oară în Cluj-Napoca, ultima dată a concertat în 2010 în fostul Obsession Club. “Mă simt bine să fiu în Cluj, atmosferă este plăcută, totul este foarte bine aici, sunetul este foarte bun. Sunt pentru a doua oară în Cluj și abia aștept să urc în această noapte pe scenă”, a declarat germanul.

Întrebat care este piesa lui preferată, acesta a susținut ca nu are una. “Nu pot spune că am o piesă preferată, nu ascult muzica mea veche și nu îmi place să am preferințe. Îmi place să las publicul să decidă. Sper că totul va ieși cu bine și vom avea o noapte grozavă. Nu știu nimic despre trance în Romania și chiar nu cunosc niciun artist de la voi.

Clujul este un oraș grozav din ce am văzut de la hotel până la stadion și mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru a-l vizita. De obicei nu prea am timp să vizitez orașele unde am spectacol, hotel-spectacol-hotel-spectacol, așa e tot timpul”, a mai susținut ATB.

Trupa britanicului Tom Odell a luat parte la conferința de presă și s-au declarat încântați că vor urca pe scena Untold Festival.

Tom Odell la Untold Festival 2015
Tom Odell la Untold Festival 2015

“Îmi place că suntem aici. Eu și trupa mea suntem foarte extaziați că vom fi pe această scenă. Ne-a plăcut atmosfera de anul trecut de la Summerwell. Avem liber mâine, vom vizita mai mult Clujul și ne vom plimba prin festival. Evenimentul este foarte interesant până acum, este un stadion mare, dar din păcate nu am văzut foarte multe până acum. Știu despre Cluj că are o echipă de fotbal foarte bună”, a declarat Tom Odell.

Odell a precizat că se ocupă singur de contul său de Twitter și este mare pasionat de Instagram, dar și că nu cunoaște foarte multe despre bucătăria românească.

ATB va urca pe scena Ursus Untold Arena în această noapte la ora 1:15, iar Tom Odell de la ora 19:15.

Leave a Reply

Top