Dosarul Microsoft: Boc neaga ca ar fi primit 300.000 de euro mita de la Gabriel Sandu

Fostul premier Emil Boc a negat că ar fi primit bani de la fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu drept finantare pentru PDL, in urma dezvaluirilor lui Sandu in fata anchetatorilor care instrumenteaza Dosarul Microsoft.

emil boc

Emil Boc a declarat joi că nu înţelege în ce context şi de ce a fost făcută de către Gabriel Sandu o astfel de afirmaţie.

“Resping categoric asemenea afirmaţii, dacă au fost făcute, nu am nicio legătură cu ele şi fac precizarea că, în calitate de prim-ministru, cu ocazia remanierii guvernamentale, l-am remaniat pe Gabriel Sandu din funcţia de ministru al Comunicaţiilor. Din acest punct de vedere, dacă ai fi primit bani de la cineva pentru partid, cum l-ai fi remaniat? Nu înţeleg în ce context şi de ce a fost făcută o astfel de afirmaţie. Ce pot să certific este că nu are niciun fel de suport real”, a spus Boc, pentru Mediafax.

Potrivit informaţiilor apărute în presă încă de la începutul acestei săptămâni, Gabriel Sandu, arestat preventiv în dosarul Microsoft-EADS, le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro, bani pe care i i-a inmanat direct lui Emil Boc.

“Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru, dar şi poziţia în conducerea centrală PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic, eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro”, ar fi declarat Sandu, potrivit Antena 3.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top