Dosarul Mineriadei! Ion Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității

Fostul președinte Ion Iliescu și fostul șef al SRI Virgil Măgureanu au ajuns în această dimineață la Parchetul General. Ion Iliescu a fost pus sub învinuire pentru crime împotriva umanității.

iliescu

În jurul orei 10:00, la Parchetul Militar a venit şi Virgil Măgureanu, tot pentru a fi audiat de procurori. A fost foarte rezervat în declaraţii, însă, întrebat dacă îşi reproşează ceva, acesta a răspuns că sigur nu-şi reproşează morţii din timpul mineriadei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii.

“Ca urmare a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de infirmare a soluţiei şi confirmare a ordonanţei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii militari continuă ancheta în dosarul nr. 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990. Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea faptelor descrise anterior.

“În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice”, se mai arată în acelaşi comunicat.

Liviu Petrina, vicepreşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV, că l-a reîntâlnit pe Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, în urmă cu câteva săptămâni și i-a cerut să se ducă la Ion Iliescu, să își ceară scuze poporului român și să se pună la dispoziția justiției.

“Eu acum câteva săptămâni i-am zis domnului Măgureanu, pe care l-am întâlnit întâmplător în Piața Victoriei, ‘Mergeți, domnule, la domnul Iliescu, formulați-vă o scuză limpede față de poporul român și puneți-vă la dispoziția justiției! Nu se poate să amânați la infinit această povară pentru sufletul poporului român. A trecut un sfert de secol și ați blocat orice cercetare și înaintare în clarificarea evenimentului de acum 25 de ani.’ A fost foarte surprins: ‘Cum, eu să îmi cer iertare? Eu nu am niciun amestec’. I-am zis că am avut relații mai tensionante cu Ion Iliescu: ‘Mergeți dvs., repet, și formulați-vă o cerere și puneți capăt acestei situații'”, a declarat Petrina.

Leave a Reply

Top