Două bănci din Cluj-Napoca au fost amendate cu 500.000 pentru nereguli în acte!

Inspectorii Protecţiei Consumatorului din Cluj-Napoca au descoperit nereguli în acte la două bănci importante şi au aplicat amenzi de aproape 500.000 de lei. Bancherii percepeau comisioane de risc, după interzicerea acestui lucru prin lege, ori modificau clauzele contractuale fără înştiinţarea clientului.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj a câştigat în instanţă două procese prin care amenzile date de inspectori, după găsirea neregulilor, au fost contestate.

Băncile în cauză sunt Volksbank și Alpha Bank, iar reprezentanţii lor au găsit însă o metodă suplimentară de a contracara. Inspectorii care au aplicat amenziile s-au ales, la rândul lor, cu procese prin care li se cer daune de 100.000 de euro. “Am identificat o majorare a dobânziilor practic incorectă faţă de consumator. Orice modificare a unui contract, orice clauză, nu se pot face unilateral. Din păcate, comisarii care aplică legea nu beneficiază de o protecţie clară împotriva agenţilor economici care îi cheamă în instanţă pur şi simplu”, a declarat Cristian Nicula, comisar șef Comisariatul Regional Pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea de Nord Vest Cluj (CRPCRNV Cluj).

Leave a Reply

Top