E februarie, e SlanăFest – Festivalul dedicat slăninei, în 17-19 februarie 2017, la EXPO Transilvania

EXPO Transilvania va găzdui în perioada 17-19 februarie un festival atipic, SlanăFest, un eveniment dedicat slăninei și produselor autohtone.

Târgul cu produse de carmangerie tradițională este organizat de Breasla Meșteșugarilor din Transilvania și se află la ediția a 7-a, prima fiind în 2010, de fiecare dată în perioada lunii februarie, când slănina este deja bine maturată, afumată, numai bună de gustat cu o ceapă roșie, o varză murată sau un pumn de brânză bună.

“Organizat inițial pe terasele unor cafenele din Cluj, în ambianță familială, SlanăFest a avut un succes în continuă creștere, astfel încât am fost nevoiți să ne adaptăm cerințelor publicului și să aducem acest eveniment culinar dar și cultural gastronomic în spații publice și să organizăm ediții în mai multe orașe.

Evenimentul este conceput pentru a aduce un omagiu acestui aliment de bază a țăranilor din Transilvania, ignorați pe nedrept în ultima perioadă, dar readus mai recent pe mesele noastre chiar de nutriționiști renumiți, recunoscându-i meritele atât în menținerea imunității organismului, cât și în alimentația echilibrată în timpul iernii”, arată inițiatorii evenimentului.

SlanăFest are două componente:

– un târg de câteva zile cu produse tradiționale de carmangerie, prin care se prezintă micii producători locali cu bunătăți de casă preparate cu multă migală și pricepere, și
– un concurs al slăninelor, cârnaților și mezelurilor de casă unde se pot înscrie gospodarii din zonă cu produsele preparate de ei pentru consumație proprie.

Înscrierile pentru participare la oricare dintre componente, se pot face prin completarea unui formular pe site-ul asociației: ww.craftsmen.ro sau prin telefon: 0741915082

17-19 Februarie:
Târg cu produse de carmangerie tradițională

18 Februarie, orele 17:00:
Competiție culinară tradițională
Categoria A: slănină afumată, fiartă sau maturată
Categoria B: cârnați, șunci afumate, maturate
Categoria C: mezeluri din organe de porc

Leave a Reply

Top