E timpul să treci pe anvelopele de vară!

Odată cu venirea primăverii și intrării în sezonul cald, conducătorii auto au o mare schimbare de făcut în această perioadă, anume, trecerea de la anvelope de iarnă la cele de vară. E o schimbare firească pe care orice șofer trebuie să o facă anual.

Una dintre recomandările de bază este ca anvelopele să fie schimbate de specialiști într-un service autorizat deoarece astfel nu există riscul de a le pune greșit și a avea probleme cu mașina mai târziu.

Toată lumea are impresia că știe să monteze o roată de mașină, dar în realitate există multe persoane care au făcut mai multe greșeli care s-au dovedit a fi fatale și au creat câteva probleme din cauza faptului că s-au apucat singuri să își monteze anvelopele. De asta există service-uri auto specializate și de asta există oameni cu experiență în reparații auto pentru a rezolva astfel de situații, însă trebuie ca cineva să și înțeleagă acest lucru.

Unde depozităm anvelopele?

Orice fel de anvelope, fie că vorbim despre cele de iarnă sau cele de vară, trebuie depozitate, obligatoriu, în locuri uscate, departe de surse de căldură, umezeală, precum și de bătaia directă a soarelui.

Înainte de a porni la drum pentru a achiziționa anvelopele, trebuie să luați în calcul câteva aspecte. În primul rând, anvelopa nu este originală și de calitate dacă nu are etichetăm acest lucru fiind un element extrem de important care garantează că acele anvelope sunt cele mai bune.

Când vă achiziționați anvelope pentru mașină va trebui să țineți cont și de aspectele următoare, precum performanța, siguranța, consumul redus de carburant sau longevitate.

Codul Rutier și legislația în vigoare nu obligă șoferul să schimbe anvelopele de iarnă cu cele de vară, dar dacă faceți acest lucru vă veți scuti de mai multe bătăi de cap și probleme. O idee eroinată, intens dezbătută în comunitățile de șoferi, a fost că păstrarea anvelopelor de iarnă pe timpul verii poate duce la economisirea unei sume importante de bani, ceea ce cu adevărat fals.

Folosirea anvelopelor de iarnă în timpul sezonului cald nu face altceva decât să crească șansele de uzură asupra lor, acestea se uzează foarte repede când temperaturile sunt foarte mari datorită căldurii, iar cele de iarnă nu sunt atât de performante vara.

Anvelopele, indiferent dacă sunt de vară sau de iarnă, trebuie înlocuite în totalitate în circa 10 ani.

Potrivit oamenilor cu experiență, anvelopele vor trebui înlocuite cu altele noi în momentul când indicatorul legal de uzură al benzii de rulare atinge valoarea de 1.6 mm din adâncimea rămasă pe banda de rulare.

La anvelopele de vară se pune foarte mult accent pe aderența lor, dispunând de un număr mult mai mic de lamele din cauciuc în comparație cu anvelopele de iarnă.

Așa că, acum nu vă rămâne decât să alegeți magazinul preferat și să găsiți anvelopele de vară potrivite autoturismului dumneavoastră și să le schimbați. Asta dacă nu vreți să faceți rău mașinii și să le utilizați în continuare pe cele de iarnă, care își vor pierde din calitate și aderență înaintea sezonului rece.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top