Echinocţiul de primăvară, sub semnul Şarpelui şi al Soarelui

echinoctiul de primavaraEchinocţii şi solstiţii, Crai Nou sau Lună Plină, Calendarul Popular al Românilor este marcat de renaşterea ciclică a Zeului An, de mersul soarelui prin zodiac, de orologii cosmice ce nasc făpturi mito-folclorice, acte de divinaţie şi propiţiere, ceremonialuri şi ritualuri străvechi. Timpul ia chipul unor divinităţi tinere la început de an (Sânvasii, Dragobete, Sântoader, Sângiorz, Floriile, Sânzienele, Ielele), apoi se maturizează (Sântilie, Sâmedru, Sântandrei, Sfânta Vineri, Inătoarea, Crăciuneasa), devenind Moş/Babă la sfârşit de an (Moş Niculae, Moş Ajun, Moş Crăciun, Baba Dochia)…

Astăzi, 20 martie, este Echinocţiul de Primăvară. Ziua egală cu noaptea simbolizează echilibrul, cele două jumătăţi ale anului şi ale lumii, o stare de spirit unică şi specială. Este un timp al curăţeniei rituale, al luminii, al focurilor aprinse, un timp ce reactualizează în fiecare an adevărate scenarii mitice, cu suprapuneri şi influenţe atât din zona zoroastrismului cât şi a divinităţilor din panteonul greco-roman. La echinocţiul de primăvară, la fel ca şi la cel de toamnă, Calendarul Popular consemnează Ziua şarpelui, cel care împarte anul în două anotimpuri, odată cu ritmul hibernării sale. Cele două Zile ale şarpelui stau semnul unei străvechi zeităţi preistorice, considerată simbol al renaşterii ciclice a naturii, imaginea şarpelui muşcându-şi coada fiind una dintre cele mai cunoscute reprezentări a veşnicei reîntoarceri.

Luna martie, este una dintre lunile în care relicve ale unor sărbători matriarhale se manifestă încă în hotarul satului, când Baba Dochia, zeiţa mamă întruchipare a anului îmbătrânit, moare spre a renaşte odată timpul calendaristic, la fel ca toate divinităţile din prag de echinocţii şi solstiţii. După ea au venit Zilele Babelor, ale Babele noatre “cosmice” care schimbă anotimpurile, leagă şi dezleagă vremea, prevestesc belşugul şi norocul. Sunt strămoaşele mitice, care şi-au transmis înţelepciunea femeilor din satul românesc, femei iniţiate în practicile divinatorii, depozitare ale înţelepciunii pământului, cunoscătoare ale plantelor şi leacurilor, un fel de şamani ai comunităţilor străvechi, matriarhale. Reprezentările lor au rămas în Munţii Bucegi, ai Buzăului şi ai Maramureşului, pietre sacre ce veghează hotarul anotimpurilor, dezleagă primăvara şi, odată cu ea, timpul vrăjilor, al magiei şi al descântecelor… Apoi a venit vremea Zilelor Moşilor. Despre ei se povesteşte că au bătut cu ciomegele pământul pentru a desfereca primăvara. Şi tot ei au prins Soarele care, în teleaga lui fermecată, a încercat să fugă de pe cer în ziua numită Cap de Primăvară. Săptămâna trecută au fost Alexiile iar până la astăzi, data Echinocţiului de Primăvară, am trăit un răstimp de zile festive, magice.

În Calendarul Popular al românilor, Cuviosul Alexie, prăznuit de biserica ortodoxă pe 17 martie, este eclipsat de Moş Alexe sau Alexie cel Cald, patron al şerpilor, al peştilor, al tuturor vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre şi bolovani, în ape curgătoare şi stătătoare. El a deschis pământul să iasă toate vietăţile ascunse de frigul iernii, a dat porunca peştilor sa se împraştie prin apă, a dezlegat glasul broaştelor şi a dăruit aripi fluturilor. A adus triumful primăverii. Prisăcarii au scot stupii afară şi i-au stropit cu agheasmă, pescarii au ţinut post negru ca să aibă noroc tot anul. Femeile au încercat să amăgească “jivinele”, ducându-le sare şi mâncare pe câmp ca să nu se aporpie de gospodăria lor, şi-au scot zestrea la lumina soarelui pentru a ţine moliile departe tot anul şi au “lipit” simbolic ochii şarpelui prin astuparea cu lut a fisurilor din pereţii casei.

Astăzi este momentul din an în care se aprind focurile echinocţiale. Proiecţie simbolică a soarelui pe pământ, focul arde anotimpul cel vechi şi îmbătrânit, pentru a-l face să renască pe cel nou, aducător de vigoare şi viaţă. Totodată, are un rol apotropaic, fertilizator şi magic. Copiii sar peste focurile aprinse în fiecare ogradă, pentru a fi feriţi de boli, femeile presară cenuşa de jur împrejurul gospodăriei, formând un cerc protector împotriva şerpilor, bărbaţii întreţin flăcările cât mai mult timp, cu credinţa că astfel îi încălzesc pe moşii de neam.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top