Echipa României – campioană europeană la taekwon-do ITF la proba de tehnici speciale

În perioada 22 – 25 octombrie 2015, lotul național de taekwon-do al României a luat parte la Campionatul European de Taekwon-do ITF organizat pentru sportivii juniori și seniori, desfășurat în localitatea Motherwell din Scoția. Delegația României a fost alcătuită din 35 de sportivi (16 seniori, 19 juniori), 3 oficiali, 2 arbitri, 8 antrenori și 7 suporteri, fiind condusă de însuși președintele Federației Române de Taekwon-do I T.F., Cosmin Oprescu.

CE TKD Scotia 2015 (1)

Sportivii români au demonstrat încă o dată că totul este posibil prin muncă, talent și antrenament continuu, poziţionându-se pe locul 5 în clasamentul general pe națiuni, o performanță demnă de apreciere şi respect. Imnul României a răsunat de fiecare dată când sportivii noștri au urcat pe podiumul de premiere, spre bucuria susținătorilor români prezenți în Scoția.

În urma probelor de concurs (tull, luptă, tehnici speciale, spargeri-forță) pe individual și pe echipe, România a obținut 5 locuri 1, 7 locuri 2 și 7 locuri 3. Avem 4 campioni europeni și 3 vicecampioni europeni, iar la echipe, am obținut titlul de campioni europeni la tehnici speciale cu echipa de seniori masculin și 4 titluri de vicecampioni europeni la spargeri forță cu echipele de juniori masculin și feminin și cu echipele de seniori masculin și feminin.

Acestea sunt rezultatele oficiale obținute de lotul național de taekwon-do al României la Campionatul European de Taekwon-do ITF din Scoția:

CE TKD Scotia 2015 (27)

Locul 1 – Miron Marcel – tehnici speciale seniori masculin,
Locul 1 – Ungur Alexandru – tehnici speciale juniori masculin
Locul 1 – Mihai Adelina – spargeri forță juniori feminine
Locul 1 – Neagu Dorian – spargeri forță juniori masculin
Locul 1 – Echipă – tehnici speciale seniori masculin

Loc 2 – Toma Stefan – spargeri forță seniori masculin
Loc 2 – Kovaci Andra – tehnici speciale juniori masculin
Loc 2 – Guler Ana – tehnici speciale seniori feminin
Loc 2 – Echipă – spargeri forță juniori feminin
Loc 2 – Echipă – spargeri forță juniori masculin
Loc 2 – Echipă – spargeri forță seniori masculin
Loc 2 – Echipă – spargeri forță seniori feminin

Loc 3 – Zetea Cosmin – spargeri forță juniori masculin
Loc 3 – Incze Silard – spargeri forță seniori masculin
Loc 3 – Mihai Adelina – luptă juniori feminin -55kg
Loc 3 – Pavel Andreea – luptă juniori feminin -50kg
Loc 3 – Matei Emanuel – tull 1 dan juniori masculin
Loc 3 – Manea Georgian – luptă seniori masculin +85 kg
Loc 3 – Echipă – tehnici speciale juniori feminin.

Mai multe detalii se pot găsi pe www.taekwondo-itf.ro și pe pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/FRTaekwondoITF

One thought on “Echipa României – campioană europeană la taekwon-do ITF la proba de tehnici speciale

Leave a Reply

Top