Ediția din 2015 a Programului Rabla începe de luni

Programul Rabla, ediția 2015, pentru persoane fizice va începe de luni, 27 aprilie, iar doritorii se pot înscrie la un dealer autorizat pentru a-și zerva tichetul de 6.500 de lei pe care îl primesc pentru a-și cumpăra o mașină nouă la casarea celei vechi.

programul rabla

Pentru a beneficia de tichetul în valoare de 6.500 lei, mașina trebuie să fie mai veche de 8 ani.

De asemenea, clienţii pot ceda prima de casare în favoarea altor persoane care doresc să-şi cumpere o maşină nouă.

Valoarea programului Rabla 2015 are o valoare totală de 200 de milioane de lei, fiind alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi cinci mii de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice.

În plus, cei care participă la program pot beneficia de eco-bonusuri, la cumpărarea unor autoturisme cât mai nepoluante. Valoarea eco-bonusurilor e cuprinsă între 750 şi 2.500 de lei.

Lista producătorilor şi dealerilor auto validaţi în programul Rabla 2015 va putea fi consultată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Leave a Reply

Loading...
Top