Elevii clujeni au ieşit la plimbare cu poliţiştii, în campania “Aventurile lui Zebrilă”

InfoTrafic – radioul de pe strada ta, a sărbătorit din nou Ziua Internaţională a Copilului cu o campanie “Aventurile lui Zebrilă”, de educare a copiilor cu privire la respectarea regulilor de circulaţie. Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Poliţia Rutieră Cluj şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

aventurile lui zebrila infotrafic campanie

Campania “Aventurile lui Zebrilă” s-a desfăşurat în perioada 3 mai – 3 iunie 2015 şi a cuprins acţiuni educative la care au participat elevi din trei şcoli clujene: “Emil Isac”, “Iuliu Haţieganu” şi “Ion Creangă”.

Mai exact, elevii au primit chestionare pe teme de circulaţie, iar cei mai activi şi mai harnici dintre ei au fost invitaţi la cea mai interesantă “aventură” din cadrul campaniei: o plimbare alături de poliţiştii clujeni.

Astfel, în data de 3 iunie, elevii clasei pregătitoare B de la şcoala “Iuliu Haţieganu”, însoţiţi de doamna învăţătoare Angela Nasharti, au avut întâlnire cu echipa Poliţiei Rutiere Cluj, formată din domnul subcomisar Sorin Precup, agent şef principal Gabriela Tanco şi agent principal Nina Dolha.

Poliţiştii i-au însoţit pe copii la o plimbare prin centrul oraşului şi le-au explicat regulile de circulaţie pentru pietoni. Subiectele principale de discuţie au fost semnele de circulaţie, traversarea corectă şi comportamentul responsabil în trafic.

La finalul acţiunii, cei mici au fost răsplătiţi cu prăjituri de la cofetăria Pralina, partenerul InfoTrafic în campania “Aventurile lui Zebrilă”.

Anul trecut, InfoTrafic a iniţiat prima ediţie a campaniei “Aventurile lui Zebrilă”, prin care elevii, dar şi ascultătorii din staţiile de transport în comun clujene, au aflat sau şi-au reamintit câteva reguli simple, dar importante, de circulaţie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top