Elevii din Cluj invitați să se înscrie în concursul de educație ecologică “Școala Zero Waste”

“Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România, concurs aflat deja la a treia ediție. Perioada de desfășurare a competiției este 20 Aprilie – 29 Mai.

activitati educationale

În primele două săptămâni de înscriere, s-au înscris școli din 25 de județe și din București.

Școlile din Cluj care doresc să intre în competiția pentru marele premiu, reprezentat de o tablă interactivă oferită de partenerul proiectului, Continental, se mai pot înscrie până la finalul acestei săptămâni, în data de 28 Martie – detalii despre procedura de înscriere – http://ecostuff.ro/scoala-zero-waste-2015.

harta-romaniei-23032015Cei mai silitori elevi vor putea câștiga un laptop, o bicicletă, o tabletă sau un aparat foto. În plus profesorii coordonatori ai primelor trei școli caștigătoare în Concursul “Școala Zero Waste” ediția 2015 vor primi câte o tabletă.

Spre deosebire de edițiile anterioare, în acest an accentul va fi pus pe componenta educațională, elevii fiind încurajați să organizeze și să participe la cât mai multe activități din lista propusă de organizatori. Fiecare activitate realizată aduce un anumit număr de puncte, oferindu-se astfel șanse egale tuturor școlilor participante, indiferent dacă sunt de la oraș sau de la țară, dacă au sau nu mulți elevi, sau dacă numărul participanților este mare sau mic.

Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora și indiferent de județ să ia legătura cu organizatorii prin intermediul adrese de email scoalazerowaste@ecostuff.ro.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top