Emil Boc speră ca parlamentarii clujeni să nu uite de proiectele majore ale Clujului

Prezent în direct la postul de radio local Napoca FM, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a exprimat opiniile despre noul guvern Grindeanu și speră că, indiferent de culoarea politică, parlamentarii clujeni vor face lobby pentru proiectele majore ale Clujului. Și anume, Centura Metropolitană și Spitalul Regional de Urgență, proiecte pentru care există finanțare.

Edilul clujean mai speră ca actualul guvern să nu uite de promisiunile de anul trecut cu privire la proiectele aprobate pentru județul Cluj.

“Nu avem un ministru în Cabinetul Grindeanu, dar asta nu înseamnă că proiectele Clujului nu vor fi duse mai departe. Eu sper doar un lucru: că proiectele aprobate anul trecut, nu vor fi uitate de actualul guvern şi îi rog pe toţi parlamentarii de Cluj, indiferent de culoarea lor politică, în fiecare săptămâna în care merg la Bucureşti printre priorităţile pe care le au, sunt convins că vor fi multe altele, să nu uite prioritatea majoră a municipiului şi judeţului pe care îl reprezintă şi anume realizarea celor două obiective care ţin exclusiv de guvern: centura metropolitană a Clujului pentru care există deja 150 de milioane de euro aprobate din fonduri europene şi spitalul regional de urgenţă pentru care iarăşi există cele 100 de milioane de euro din fonduri europene. Aceste priorităţi care sunt şi ale Clujului, ale noastre, şi ale României, sunt deja aprobate, deci nu mai trebuie făcute eforturi suplimentare pentru a fi incluse pe vreo listă, prin vreun program, pentru că acest lucru l-am făcut anul trecut”, a precizat primarul.

Boc a taxat guvernul pentru faptul că județul Cluj nu a beneficiat în ultimii 4 ani de nici un milimetru de autostradă sau centură ocolitoare.

“Am avut aici discuții cu reprezentanţii Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, în urma cărora am ajuns la concluzia că în Master Planul de Transporturi al României aprobat în raport cu Uniunea Europeană figurează această centură ocolitoare a Clujului, care este o soluţie pe termen mediu, dar reală de decongestionare a traficului. Pentru toţi clujenii care nu ştiu încă, această centură metropolitană a Clujului care este în valoare de 150 de milioane de euro pe o lungime de 38 de kilometri porneşte de la nodul de autostradă A3 de la Gilău – deci de unde a fost făcut ultimul segment de autostradă şi unicul din Transilvania, din nefericire, întrucât în ultimii patru ani nu am avut niciun milimetru de autostradă sau de centură ocolitoare făcută la Cluj – pe malul Someşului vine 8,4 kilometri până la sensul giratoriu de la Cora, de acolo este un pasaj suprateran până la strada Bucium în Mănăştur, de acolo se continuă cu inelul de sud al Clujului, traversând Făgetul şi iese la nodul de centură Apahida-Vâlcele cu ramificaţii de străzi înspre oraş din această centură.

Aşa vom reuşi să evităm aglomeraţia din zona centrală pentru cei care sunt obligaţi să treacă prin centrul Clujului. Astăzi, dacă vii din Floreşti să ajungi la aeroport nu ai pe unde să mergi decât prin centrul Clujului. Această centură sper să fie avută în vedere de noul guvern şi, repet, îi rog pe parlamentarii de Cluj să vegheze la realizarea acestui obiectiv. În rest, noi o să ne facem treaba pe plan local cu alte soluţii de decongestionare a traficului pentru că, de departe, cea mai mare provocare a oraşului este paradoxal nu şomajul sau locurile de muncă ci traficul”, a mai spus primarul Clujului.

Despre noul guvern, Emil Boc nu a declarat prea mult. Acesta a susținut că știe doar 3-4 miniștri din 27, dar așteaptă să îl vadă la lucru pentru a se putea pronunța.

“Despre noul guvern nu mă pronunţ, nici că-i bun, nici că-i rău. Eu recunosc vreo 3-4 miniştri, din toţi cei 27. Sunt oameni pe care nu-i cunosc. Nu sunt din PSD ca să-i cunosc. E firesc să-i cunoască cei din PSD. Eu îi voi judeca după ce fac. De aceea, nici nu-i critic, nici nu-i aplaud. Nu iau nici ce spun ei, nici ce spun alţii despre ei, voi spune după ce fac. Şi cred că omul într-o funcţie publică trebuie judecat nu după bârfele din dreapta sau bârfele din stânga, trebuie judecat după ce face. Eu, de exemplu, o să apreciez guvernul acesta dacă începe centura ocolitoare şi o face. Voi aprecia acest guvern dacă va face spitalul regional de urgenţă”.

Leave a Reply

Top