Eminența Sa Francesco Cardinal Monterisi, un apropiat al Papei Francisc, în vizita oficială la Cluj-Napoca

O delegația condusă de Eminența Sa Francesco Cardinal Monterisi, unul dintre oamenii apropiaţi ai Papei Francisc, se află la Cluj-Napoca cu ocazia manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, care încep astăzi, 30 noiembrie, în zona centrală a orașului nostru.

Eminența Sa va participa astăzi la sfințirea statuii Cardinalului Iuliu Hossu de pe Bulevardul Eroilor și la alte evenimente cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

Cardinalul a avut o întâlnire atât cu reprezentanţii Consiliul Judeţean Cluj, respectiv ai Primăriei Cluj-Napoca.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu cei doi vicepreședinți, Marius Mînzat și Vakar Istvan, au primit joi, 29 noiembrie 2018, vizita oficială a Eminenței Sale Francesco Cardinal Monterisi, arhipreot emerit al Bazilicii papale San Paolo fuori le Mura din Roma. În cadrul vizitei, Înaltul Prelat a fost însoțit de către Excelența Sa Ducele Fabrizio Mechi, Prorectorul Cav. Camillo Torta, Consulul Onorific al Italiei în Cluj Massimo Novali, Prof. univ. dr. Vasile Dâncu, precum și de alte oficialități.

“Vizita Înaltului Prelat ne-a onorat și ne-a bucurat în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât sentimentele de gratitudine și considerație față de relația noastră de colaborare au fost consfințite prin diploma acordată instituției pe care o conduc. Ceea ce ne dorim este ca în perioada următoare aceste relații să cunoască o continuă dezvoltare”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Scopul principal al întâlnirii l-a reprezentat acordarea unei diplome, în semn de apreciere și bună colaborare, Consiliului Județean Cluj. Distincția a fost oferită de către Eminența Sa, în calitate de delegat oficial al Sfântului Scaun, cât și ca fondator și conducător onorific al Academiei Internazionale Mauriziana, instituție deschisă cu scopul de a face opere de caritate.

Pe parcursul acestei întâlniri, președintele forului administrativ județean a făcut o scurtă prezentare a activității Consiliului Județean Cluj și a proiectelor prioritare menite să contribuie la dezvoltarea domeniilor educațional, medical, cultural sau a infrastructurii rutiere. Totodată, președintele Alin Tișe a făcut și o trecere în revistă a instituțiilor aflate în subordinea forului administrativ județean, evidențiind importanța Parcurilor Industriale administrate de către societatea Tetarom S.A. și a facilităţilor oferite de acestea.

De asemenea, primarul Emil Boc l-a primit pe Cardinalul Francesco Monterisi la primărie.

“Am avut astăzi onoarea să primesc vizita Eminenței Sale, Cardinalul Francesco Monterisi, la Primăria municipiului Cluj-Napoca.

În cadrul întrevederii am discutat despre climatul ecumenic de la Cluj și am subliniat importanța politicii de toleranță între cultele religioase în vederea consolidării comunității noastre. Am menționat faptul că “Universitatea Babeş-Bolyai” este singura universitate din Europa cu patru facultăți de teologie creștină, în conformitate cu principalele confesiuni istorice din Transilvania: ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică și protestantă.

Clujul este locul unde Vestul întâlnește Estul, unde turnurile ascuțite ale bisericilor gotice au alături cupolele rotunjite ale bisericilor bizantine”, a susţinut edilul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top