EXCLUSIV – Țeapă premeditată sau eroare de sistem? Compania de pariuri sportive FORTUNA a refuzat să îi plătească unei clujence un câștig 3950 lei, deși a avut numerele câștigătoare pe un bilet din 26.12.2018!

Marele sponsor al echipei naționale de fotbal a României, precum și al altor echipe din campionatul intern, agenția de pariuri sportive FORTUNA este recunoscută în comunitatea pariorilor drept o firmă care nu onorează câștiguri și invocă tot felul de erori sistem. Mai mulți clienți au reclamat că nu li s-au achitat sumele cuvenite, deși biletele erauieșite“, meciurile sau numerele de la loterii erau corecte, dar site-ul lor oficial le-au dat necâștigătoare.

Majoritatea păgubiților au făcut în zadar plângeri la ANPC sau ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc) că tot cu buza umflată și fără bani au rămas.

Este și cazul unei clujence din cartierul clujean Grigorescu, care și-a încercat norocul la loteria internațională Canada Atlantic Bucko (5/41), a cărei extragere este la 4 dimineața în fiecare zi. În ziua de 24 decembrie 2018 a pus mai multe bilete, în avans, la agenția FORTUNA din incinta sălii de jocuri SEVEN de pe str. Fântânele, iar unul dintre aceste bilete, cu numerele 33, 35 și 39 din data de 26 decembrie 2018, ieșise câștigător. Suma: 3950 lei! Dar, surpriză!, sistemul celor de la FORTUNA a dat chix și l-a dat ca fiind necâștigător, iar numerele din 26.12.2018 erau de fapt, potrivit site-ului lor, ca fiind din 27.12.2018.

A urmat o serie de telefoane către reprezentații FORTUNA atât din Cluj, cât și de la București, iar răspunsul a fost de fiecare dată același, “așa ne merge site-ul” sau “așa e făcut site-ul nostru”. Banii au rămas la ei, câștigul nu a fost înregistrat nici până în ziua de azi, încă un client păgubit. Al câtelea oare?

Iată biletul câștigător în realitate, necâștigător la FORTUNA:

Rezultatul oferit de site-ul oficial Fortuna este “necâștigător”:

Alte două agenții de pariuri, Casa Pariurilor și Stanleybet, precum și sursele online verificate au dat aceleași numere câștigătoare în ziua respectivă ca cele pe care le avea păgubita pe bilet, numai la FORTUNA erau diferite.

Iată rezultatul din 26.12.2018 oferit de site-ul de specialitate lotostats.ro, o platformă online care centralizează rezultatele tuturor loteriilor internaționale.

Agenția Casa Pariurilor, care face parte începând din 2017 tot din grupul FORTUNA, dă, în mod surprinzător, aceleași numere în data de 26 decembrie 2018. Dacă până și colegii lor i-au contrazis, ce mai poate fi de spus?

Stanleybet, același rezultat



Răspunsul reprezentanților Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, primit în 6 februarie 2019, este unul evaziv și dă practic dreptate companiei FORTUNA.

Astfel, nu putem să nu ne întrebăm de ce alte agenții dau în data de 26.12.2018 numerele câștigătoare 23, 25, 33, 35, 39, iar Fortuna oferă altele? Nu e suspect?

La loteria internațională Canada At. Bucko (5/40) se pot face pariuri până la ora 23:55 în fiecare zi, iar extragerea se face exclusiv la ora 4:00 dimineața pentru toate agențiile din lume. Astfel, concluzia este că sistemul online al celor de la Fortuna și website-ul efortuna.ro are erori grave și returnează rezultate greșite, nefiind prima dată când se întâmplă acest lucru, iar cei de la ONJN închid ochii și îi tolerează în continuare. De ce?

Acestea fiind spuse, nu putem să nu ne întrebăm câte astfel de
“erori”, premeditate sau nu, au mai fost de-a lungul timpului și câți păgubiți nu și-au putut încasa câștigurile?

Oare ce impresie își vor face cei de la Federația Română de Fotbal după ce vor afla că au acceptat să asocieze renumele echipei naționale cu o companie care își înșeală clienții, cu bună știință sau dintr-o eroare de sistem.

La nivel național, Fortuna este controlată prin societățile BET ACTIVE CONCEPT SRL și Fortuna Bet Shops Holding SRL, ambele administrate de Monica Voicu și englezul Lewis Findlay, iar compania-mamă este reprezentată de grupul olandez FORTUNA ENTERTAINMENT GROUP NV.

Potrivit bilanțului financiar depus pe 2017 la Ministerul Justiției, Fortuna a avut o cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro și un profit de peste 700.000 euro, având puțin peste 1000 de angajați.

Dacă și tu ai trecut printr-un moment asemănător, iar FORTUNA a refuzat să îți plătească câștigul, trimite-ne dovada cu biletele câștigătoare pe adresa contact@eclujeanul.ro!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top