EXPLOZIV. Război total între senatorul Alin Tișe și jurnalistul Liviu Alexa

Senatorul clujean Alin Tișe continuă războiul deschis cu jurnalistul Liviu Alexa, director general Ziar de Cluj, pe care continuă să îl acuze, fără dovezi, de șantaj.

alexa vs tise

Politicianul a emis un nou comunicat presei, dar de această dată face trimitere directă și îi menționează numele jurnalistului. Tișe anunță că seria dezvăluirilor despre Alexa va continua.

Redăm integral comunicatul lui Tișe

Jurnaliștii-șantajiști episodul 9
Alexa blog șantaj SRL

1. Am spus de nenumărate ori că jurnaliștii-șantajiști nu sunt jurnaliști, ei sunt niște indivizi fără caracter, rebuturi sociale care trăiesc șantajând, scormonind în viețile oamenilor, făcând jocuri murdare și atacând sub pretextul libertății presei pe oricine: politicieni, profesori, magistrați, oameni de afaceri.

2. Ei sunt niște rebuturi sociale care își fac câte un blog personal pe care îl intitulează site, iar apoi sug bani publici, fie de la instituții publice, fie de la firme cu contracte publice, sub pretextul publicității. Ce firme și patroni, oameni onorabili, ar apela la un jurnalist-șantajist disperat să fie și el cineva ca să prindă un ciolan, pentru promovare pe bloguri !?

3. Pentru a înțelege mai bine vă dau exemplul personajului Liviu Alexa care acum doi ani a dorit să intre în PDL ca să se facă deputat. Opoziția mea de atunci l-a scos din minți. A vrut să candideze în locul lui Adrian Papahagi, dar nu i-a ieșit. În campania pentru alegeri parlamentare, nu mai știa cum să îl mai discrediteze pe Papahagi și să-și lipească numele de al meu pentru a mai lua un vot (stau dovada materialele și telefoanele date alegatorilor!) Atunci eram pentru Alexa un foarte bun politician cu realizări, astăzi. atât eu cât și Papahagi, suntem niște … neisprăviți fără valoare. Nu doar noi, dar toți PDL-iștii care nu îi plac lui acum, în frunte cu primarul pe care … ar vrea sa-l suspende și să-i ia locul. Oare o oglinda nu are in apropiere să se mai uite în ea?! Apoi a vrut în PSD dar și PSD i-a spus pas. Acum cu PNL, mai că găsește câte unul sa-l manevreze cum vrea el. Mă impresionează asta pana la lacrimi!

4.Acum, jurnaliștii-șantajiști simt că pot să tragă sforile la CJ Cluj. Prin sfaturi bune… prin jocuri de culise… prin delațiuni ordinare, prin scormonirea prim documente, prin relansarea de conflicte, prin amăgirea unora că sunt cei mai buni și că ei îi vor face mari, prin tactici securistice. Toate evident pentru bani profitând de dorința de mărire a politicienilor. Nu ajunge că au obținut case revendicate în mod ilegal și nici că au proiecte imobiliare pe care le ascund! Despre astea nu scrieți jurnaliști-șantajiști?! Am mai trăit asta, istoria se repetă, doar personajele care mai pun botul la astea se schimbă”

Liviu Alexa răspunde cu un articol tip pamflet în care face referire la teza de doctorat a lui Tișe

“Dragii mei, in teza de doctorat a autorului Tise Alin Paunel, ”Conceptii privind rolul discursului politic in consolidarea democratiei”, o teza foarte solida si foarte documentata, nu am gasit decat vagi referiri la discursul isteric, care altereaza consolidarea democratiei. Un politician isteric este un politician slab si cred ca toti cei ce vor sa parcurga drumul lung al politicii trebuie sa se fereasca de discursul politic isteric. Vedeti dumneavoastra, onorat auditoriu, asa cum arata si manualele de psihiatrie, isteria este o tulburare mentala nascuta din anxietatea intensa, caracterizata de o lipsa de control asupra propriilor actiuni si emotii si de crize spontane insotite de izbucniri emotionale si stare de inconstienta. Cele mai raspandite cauze ale isteriei sunt represiunea sexuala, obiceiurile pervertite de gandire si inactivitatea. Ereditatea joaca un rol central in cauzalitatea bolii, iar istoricul familial in care exista cazuri de tulburari nervoase si educatia emotionala gresita din copilarie creste susceptibilitatea in fata bolii. Poate ca fiind, in general, o fire calma, autorul nu a considerat necesar sa faca referire in lucrare la discursul isteric. Asa ca lucrarea este exceptionala si, de aceea, vreau sa il felicit inca o data pe autorul Alin Paunel Tise pentru echilibrul de care a dat mereu dovada in lunga sa activitate politica. Calmul sau imperturbabil, felul in care a evitat in trecut provocarile tensiunilor in relatia cu Apostu sau cu Moisin sau cu Boc, l-au facut ceea ce este astazi: un politician matur, aplecat spre ratiune, stindard al empatiei si bun strateg. Va multumesc”, se arată în articolul publicat pe ziardecluj.ro.

Toate fotografiile cu Alin Tișe și Adrian Papahagi sunt publicate în Ziar de Cluj întoarse.

Leave a Reply

Top