Felgueiras e realist și anticipează un viitor sumbru la CFR. “Sunt fericit că am jucat aici”

Portughezul Mario Felgueiras spune într-un interviu acordat publicației Știri de Sport că nu mai crede în promisiunile conducerii referitor la rezolvarea problemelor financiare. Acesta precizează că numai datorită grupului unit s-au obținut rezultatele care s-au obținut și că îi va fi greu să mai găsească în altă parte o atmosferă ca în vestiarul din Gruia.

foto: citynews.ro
foto: citynews.ro

“Din fericire vine vacanţa, cred că toată lumea are nevoie de linişte acum. Vom merge acasă să ne odihnim, ne gândim ce putem face şi cum ne vom întoarce. La ce probleme sunt acum la CFR, cred că putem fi mulţumiţi de ceea ce s-a obţinut. Am arătat că avem valoare şi o echipă bună şi am demonistrată că suntem un grup unit. Sunt mândru de ce am realizat”, a declarat cel poreclit “SuperMario”.

Despre restanțele financiare

“Am vreo 10 ani deja ca şi jucător profesionist şi vă pot spune că în ultimele 6 luni ne-am simţit ca o familie, lumea a zâmbit chiar şi cu problemele pe care le cunoaşteţi. A fost o atmosferă frumoasă, iar toată lumea a tras la aceeaşi căruţă. Datorită grupului s-au obţinut aceste rezultate. Va fi greu să găsesc în altă parte o astfel de atmosferă ca în vestiarul lui CFR Cluj”, a mai spus lusitanul.

Președintele Iuliu Mureșan i-a anunțat pe jucători la banchetul de final de an că un fond de investiții din Elveția este interesat să preia clubul și problemele ar putea fi rezolvare, dar căpitanul CFR-ului e sceptic și nu mai crede în promisiuni, așteptând ceva concret.

“A fost o masă de sărbători, pentru că se apropie vacanţa şi să ne luăm la revedere. Legat de promisiunile domnului preşedinte, oricum s-a vorbit de mult timp deja, am puţine speranţe că se vor realiza. Sper ca această situaţie să se rezolve pentru colegii mei care sunt într-o situaţie mai delicată. Toată lumea aşteaptă o salvare de undeva, dar e foarte complicat.

Deja am suferit destul de mult. Acum pleca acasă, iar dacă situaţia asta va continua, atunci va fi imposibil să ne întoarcem la Cluj. Vreau să aştept luna aceasta şi să cred că totul se va rezolva. Unii jucători au reale probleme şi nu se mai pot descurca cu banii. De aceea am fost alături de ei mereu”, a mai precizat acesta.

Interviul integral pe știridesport.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top