Festivalul International de Dans Contemporan “STEPS”, la Cluj

Cluj Napoca va fi gazda primei ediţii a Festivalului Internaţional de Dans Contemporan STEPS, in perioada 6 – 11 iunie.

Un festival cu producţii de talie mondială dintr-un segment cultural extrem de important, dar aproape absent din peisajul cultural local. 

“Clujul în calitatea lui de (viitor) pol cultural european are nevoie pe scenele lui de puţină energie, de un mix între viziune şi nebunie. Spectacolele pe care le oferim clujenilor în cadrul acestui festival duc Clujul, cu pasi mărunţi dar siguri, spre o înţelegere şi o apreciere mai bună a conceptului de contemporan, un concept mai antrenant decât cel clasic şi mai pe gustul unui public cosmopolit şi cu viziune. Ne propunem să dezvoltăm un eveniment care se adresează clujenilor iubitori de muzică şi dans, să devenim în timp un reper important demn de o Capitală Culturală Europeană”, spune Sorin Dan, directorul Festivalului STEPS. 

“Cred că, în oferta culturală a Clujului, dansul contemporan lipseşte aproape complet, mai ales ansamblurile de scenă mare şi cred că, în general, este prea puţin ofertat chiar pe scena culturală românească. Ceea ce aducem noi, la Cluj, este un Festival de dans contemporan şi de teatru non verbal. Publicul clujean are acces mai ales la balet clasic dar la balet contemporan de înaltă calitate, din păcate, nu.”

Vorbind despre “balet contemporan de înaltă calitate”, festivalul va debuta vineri, 6 iunie, cu un spectacol de dans contemporan, prezentat în premieră mondială şi care se bucură de prezenţa regizorală a maestrului Gigi Căciuleanu:

“Pe lângă producţiile artistice internaţionale pe care le aducem la Cluj, am dorit foarte mult să existe producţii autohtone de calitate, cu care, la rândul nostru, să mergem şi noi la alte festivaluri, pentru că trebuie să ştiţi că avem deja oferte să exportăm acest festival. Iar cum, din punctul meu de vedere, maestrul Gigi Căculeanu este cel mai mare coregraf român, în momentul de faţă, este o onoare şi o bucurie că dânsul a venit să pună în scenă, împreună cu corpul de balet de la Opera Naţională, acest spectacol”, a mai declarat Sorin Dan, organizatorul STEPS Cluj.

Cele două spectacole eveniment prezentate în premieră pe scena Operei Române, în 6 şi 11 iunie, sunt dedicate atât iubitorilor de dans, cât şi celor neiniţiaţi încă în acest tip de reprezentaţie, oferindu-le şansa să se regăsească într-o exprimare culturală armonioasă şi relaxantă.

Corpul de balet al Operei Române deschide, în 6 iunie, Festivalul STEPS, cu spectacolul de dans contemporan “Amor, amores”, în regia şi coregrafia maestrului Gigi Căciuleanu, iar în data de 11 iunie, în încheierea festivalului, Compania Cisne Negro din Brazilia, una dintre cele mai renumite companii de dans contemporan din lume, venită tocmai din Brazilia, va încânta publicul clujean, cu un spectacol-regal al dansului.

Cele două spectacole sunt completate de workshop-uri, flash mob-uri şi reprezentaţii de dans, în spaţii publice.

STEPS 2014 Cluj

Leave a Reply

Loading...
Top