Filarmonica se întoarce “acasă”, la Casa Universitarilor!

Începând cu stagiunea de toamnă care va începe la sfârşitul acestei săptămâni, Filarmonica de Stat Transilvania se întoarce “acasă”, de unde a plecat, la Casa Universitarilor. Revenirea în sala Auditorium Maximum va fi marcată cu achiziţionarea unui pian nou în valoare de 600.000 lei, cumpărat din Germania.

Zece ani. Atât a stat Filarmonica departe de Casa Universitarilor, locul care a consacrat-o. Sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai va găzdui din nou Filarmonica, contra unei chirii lunare de 30.000 de lei. Instituţia a fost evacuată în 2002 de la Casa Universitarilor, în urma unor negocieri eşuate între Consiliul Judeţean Cluj, de care aparţine Filarmonica Transilvania şi Universitatea Babeş-Bolyai, care a câştigat în instanţă clădirea. După zece ani petrecuţi pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, Filarmonica de Stat Transilvania revine la Casa Universitarilor unde a funcţionat din 1955 până în anul 2002.

“E într-adevăr un eveniment care ne copleşeşte, Filarmonica se întoarce în propria casă în care a stat zeci de ani, au trecut zece ani de când a trebuit să plece în împrejurări pe care nu le evoc aici nici nu-mi face plăcere şi sper să rămână aici atâta timp cât comunitatea clujeană va considera necesar. Sala aceasta este cea mai bună din punct de vedere al acusticii şi din punct de vedere al plasamentului în oraş şi chiar al nostalgiilor pentru că foarte mulţi clujeni vor reveni la concertele Filarmonicii numai pentru că ea se află din nou acasă şi sper să se simtă din tot sufletul acasă”, a declarat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, pentru cotidianul Citynews.

Casa Universitarilor a găzdui Filarmonica pe o perioadă determinată, până la construirea noii săli în Centrul Cultural Transilvania. “Odată discutăm pe bugetul anului viitor o susţinere mai consistentă decât ce a fost până acum şi dorim să creăm un program de educare a tineretului în şcoli în sensul de a subvenţiona abonamente duminca sau sâmbăta la Filarmonica, în aşa fel încât cultura să intre în casele fiecăruia începând de mici”, a spus Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Acesta a precizat că au fost alocaţi 350.000 de lei pentru funcţionarea Filarmonicii în această stagiune şi pentru achiziţionarea noului pian.

Achiziţionarea noului pian a fost ales dintr-o sală cu şase piane aflate în fabrica Steinway din Germania şi este printre cele mai bune piane de concert din lume.

“Am avut emoţii că nu voi putea face diferenţa între cele şase piane. La poarta fabricii era arborat steagul României, în cinstea vizitei noastre. Am ţinut cont de sfatul pe care mi l-a dat profesorul meu şi care mi-a spus pur și simplu că în cazul pianelor este ca în cazul cuplului, dragoste la prima vedere. La propriu vă spun acesta a fost pianul al treilea şi când am pus mâna pe el mi-am dat că m-am îndrăgostit de el şi el este alesul inimii şi urechii mele, al sufletului meu”, povesteşte Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat Transilvania pentru aceeaşi publicaţie.

Noua stagiune a Filarmonicii de Stat Transivania va debuta vineri de la ora 19:00 cu un concert simfonic de vioară şi violoncel al soţilor Ana şi Zsolt Török, în premieră la Cluj, colegi în orchestra Simfonică a Filarmonicii, dar şi în Cvartetul Arcadia.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top