Filmul „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug”, lider în Box Office-ul din America

Al doilea film din trilogia „Hobbitul” – „Dezolarea lui Smaug”, ocupă pentru a doua săptămână consecutiv poziţia de lider în box office-ul nord-american, cu încasări de 31,4 milioane de dolari.

the_hobbit_the_desolation_of_smaug_46978600

Povestea din „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug”, în regia lui Peter Jackson, continuă aventurile lui Bilbo Baggins (Martin Freeman) pe parcursul călătoriei alături de vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) şi cei 13 pitici, conduşi de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), în misiunea lor de a pune din nou stăpânire pe Regatul Pierdut, Erebor. Bilbo şi însoţitorii săi trebuie să înfrunte numeroase primejdii şi să parcurgă teritorii ostile, pentru a ţine piept, în final, dragonului Smaug, interpretat, prin intermediul tehnologiei motion-capture, de Benedict Cumberbatch, potrivit datelor furnizate de boxofficemojo.com.

Comedia „Anchorman 2” (regizată de Adam McKay), cu Will Ferrell, Steve Carell, Paul Rudd şi Luke Wilson, intră în clasament direct pe locul al doilea, cu încasări de 26,7 milioane de dolari. Filmul este o continuare a comediei din 2004, „The Anchorman”, despre un prezentator de ştiri din anii ’70, Ron Burgundy (Will Ferrell), care se bucură de mare succes, mai ales datorită înfăţişării sale.

Filmul de animaţie „Regatul de gheaţă/ Frozen”, regizat de Chris Buck şi Jennifer Lee, coboară o poziţie în clasament, ocupând locul al treilea, cu încasări de 19,1 milioane de dolari. Atunci când o profeţie malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veşnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, fiinţe magice, dar şi o mulţime de pericole. Vocile personajelor principale din filmul „Regatul de gheaţă” sunt asigurate de Kristen Bell, Idina Menzel şi Josh Gad.

Thrillerul politic „Scandal în stil american/ American Hustle”, în regia lui David O. Russell, ocupă locul al patrulea în box office, cu încasări de 19,1 milioane de dolari. „Scandal în stil american”, desemnat cel mai bun film al anului 2013 de New York Film Critics Circle, se concentrează pe un complicat caz de corupţie din anii ’70, cu ramificaţii în Congresul american. Atunci, 31 de oficiali guvernamentali suspectaţi de acte de corupţie şi trafic de influenţă au fost cercetaţi penal, iar 11 dintre ei au fost puşi sub acuzare.

„Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii” se situează pe locul al cincilea, cu încasări de 9,3 milioane de dolari. Regizat de John Lee Hancock, filmul urmăreşte modul în care Walt Disney a ajuns să ecranizeze cartea pentru copii „Mary Poppins”, de P.L. Travers. În eforturile sale de a obţine drepturile de ecranizare, Walt Disney se va lovi de împotrivirea autoarei. La un moment dat, însă, situaţia financiară o face să vină în vizită la Los Angeles, pentru a vedea planurile de ecranizare ale lui Walt Disney. Pentru două scurte două săptămâni din anul 1961, legendarul regizor şi producător se va strădui să o convingă pe autoare că viziunea sa este cea mai bună pentru aducerea lui Mary Poppins pe marele ecran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.