Finală româno-franceză, sâmbătă, la Banca Transilvania Open 2015

Sâmbătă, 20 iunie, terenul central de la Winners Tennis Club din Parcul Rozelor va găzdui marea finală a turneului ITF Futures de 10.000 de dolari, Banca Transilvania Open 2015, de la ora 12:00.

Finala se va disputa între francezul Maxime Chazal, favoritul numărul 1, și Dacian Crăciun (8).

maxime chazal bt open 2015
Maxime Chazal, favoritul turneului BT Open 2015

Vineri s-au disputat semifinalele, iar Chazal a trecut, fără probleme, de maghiarul Gabor Borsos, scor 6-1 / 6-2, iar celălalt meci a fost ceva mai disputat, între juniorul Dragoș Dima și veteranul Dacian Crăciun, partidă care a avut nevoie de trei seturi pentru a fi stabilit un învingător. Dima a reușit, surprinzător, să câștige primul set cu 6-3, însă experiența lui Crăciun și-a spus cuvântul, reușind să întoarcă rezultatul și să câștige următoarele două seturi cu 6-1, respectiv 6-2.

Dacian Crăciun, favoritul numărul 8 al turneului BT Open 2015
Dacian Crăciun, favoritul numărul 8 al turneului BT Open 2015

Finala la proba de dublu a fost câștigată de spaniolii Martons Gornes / Mas Mascolo, după ce au învins echipa românească formată din Florin Braguși și Dacian Crăciun, în două seturi, scor 6-4 / 6-2.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top