Fumatul duce la “degradarea” creierului!

Fumatul afectează negativ creierul, prin degradarea memoriei, a capacităţii de a învăţa şi judeca, potrivit unui studiu al unor cercetători de la King’s College din Londra, citat de AGERPRES.

Un studiu desfăşurat pe 8.800 de persoane care prezentau tensiune arterială ridicată şi erau supraponderale a arătat că şi aceste aspecte păreau a afecta creierul, dar în proporţie mai mică. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că oamenii trebuie să fie avertizaţi că stilul de viaţă poate duce la degradarea atât a psihicului, cât şi a corpului. Ei au studiat legăturile dintre probabilitatea unui infarct şi a unui atac cerebral şi starea creierului.

În cadrul acestui studiu au fost adunate date despre sănătatea şi stilul de viaţă al unui grup de persoane de peste 50 de ani, care au fost supuse unor teste precum învăţarea unui număr cât mai mare de cuvinte şi nume de animale într-un minut. Ele au fost testate din nou după patru şi opt ani. Rezultatele au arătat că riscul unui infarct sau al unui atac cerebral era “legat în mod semnificativ de declinul cognitiv”: cei care prezentau riscul cel mai ridicat au fost cei cu cel mai mare declin. Studiul a mai arătat că există “o legătură semnificativă” între fumat şi rezultate mai slabe la teste.

“Declinul cognitiv devine mai frecvent cu vârsta…Am identificat un număr de factori de risc ce ar putea fi asociaţi cu declinul cognitiv, toţi putând fi modificaţi. Oamenii trebuie avertizaţi că este necesar să schimbe ceva în viaţa lor fiindcă riscă să li se degradeze capacităţile cognitive”, declară unul dintre cercetători, Dr. Alex Drega.

Leave a Reply

Top