Goga si Păcurar au revenit la antrenamentele Universitatii Cluj!

Doi jucatori importanti din angrenajul Universitatii Cluj, veteranii Dorin Goga și Alexandru Păcurar, au revenit la programul normal de pregătire, după ce în ultima perioadă au lipsit din cauza unor accidentări. Dacă în situația primului a fost vorba despre o afecțiune musculară, cel de-al doilea a suferit o recidivă la tendon în timpul antrenamentului efectuat cu ocazia reunirii lotului.

Ambii s-au prezentat în această dimineață în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, acolo unde, după o serie de alergări ușoare, au participat alături de colegii lor la exercițiile cu mingea.

“Goga și Păcurar sunt sănătoși, dar trebuie să avem răbdare cu ei, deoarece vin după o perioadă destul de lungă în care nu s-au pregătit. Sunt șanse minime să joace în amicalul de miercuri, cu Zalăul, tocmai pentru că nu vrem să riscăm nimic în ceea ce-i privește”, a declarat antrenorul Marius Popescu pentru site-ul oficial fcuniversitateacluj.ro.

“U” Cluj va disputa al patrulea amical al iernii impotriva formatiei FC Zalău, miercuri, 15 februarie, de la ora 12:00, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”. “Studentii” au invins pana acum pe CSM Hunedoara (2-0), Unirea Jucu (2-1), respectiv Industria Galda de Jos (3-2).

Leave a Reply

Loading...
Top