Grecia și Bulgaria, preferatele românilor și în 2017 pentru vacanța de vară

Dacă mai există mulți români care preferă să își petreacă concediul de vară în țară, pe litoralul românesc și pe plajele însorite din Mamaia, Costinești, Neptun, Eforie, Olimp, Saturn, Jupiter, Vama Veche, zeci de mii de români aleg în fiecare an destinații din străinătate mai exotice pentru a petrece sezonul cald, iar Grecia și Bulgaria sunt printre preferatele românilor datorită în special tarifelor mult mai mici și a condițiilor mult mai bune de relaxare și ședere.

Știm cu toții ce condiții sunt pe litoralul românesc și la ce preț piperat poate ajunge un sejur de 7 zile, spre exemplu, unul foarte mare de altfel și cunoaștem majoritatea dintre noi că vacante Grecia sau vacante Bulgaria sunt mult mai ieftine ca cele în România. Și nici nu se compară condițiile de pe tărâmul grecesc sau bulgăresc cu cele de la conaționalii noștri.

Explicația pentru exodul acesta de români în Grecia sau Bulgaria pe timpul verii e una singura: românii vor să se simtă respectați, relaxați și să își petreacă un concediu unde să beneficieze de cele mai bune condiții de ședere, mâncare bună, angajați ospitalieri și fără eternele probleme din concediile petrecute pe tărâm românesc, unde știm cu toții cum suntem tratați, ce condiții avem și ce bani trebuie să scoatem din buzunar pentru o vacanță.

Așadar, dacă vreți să petreceți un concediu de lux la un preț avantajos la Nisipurile de Aur sau Sunny Beach în Bulgaria, ori pe celebrele insule grecești ca și Halkidiki, Corfu, Creta, Heraklion, Lefkada, Mykonos, Rhodos, Santorini, Thassos, Zakynthos sau pe Riviera Olimpului, atunci rezervă-ți din timp concediul – prețurile Early Bird la ofertele pe 2017 sunt mult mai mici și mai avantajoase.

Daca vreti sa petreceti un concediu de vis si memorabil in luxoasele resorturi din Bulgaria sau Grecia, sa simtiti adierea placuta a brizei marii si sa fiti tratat regeste pe toata perioada sejurului, atunci veti alege fara sa stati prea mult pe ganduri aceste statiuni exotice atat de cautate. In mod sigur nu veti regreta si nu veti face o alege proasta.

In ceea ce privesc tarifele la sejururi in Grecia sau Bulgaria, acestea sunt mult mai mici decat un sejur pe litoralul romanesc, iar daca va rezervati din timp, veti putea face economii importante si aveti sansa sa petreceti un concediu asa cum il visati.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top