Guvernul Ponta a alocat doar cinci milioane de lei judeţului Cluj!

Preşedintele consiliului judeţean, Horea Uioreanu, susţinea vineri că guvernul Ponta a alocat, la rectificarea bugetară, toţi bani solicitaţi de consiliul judeţean, adică 13 milioane de lei, dar în realitate suma alocată reprezintă mai puţin de jumătate. În plus, din banii alocaţi de la fondul de rezervă, Clujul n-a primit nimic.

“Atât am cerut şi atât ni s-a dat. În principal au fost vizate acele proiecte de investiţie pentru care sunt înregistrate datorii mai vechi de un an de zile. Am făcut o situaţie pe care am trimis-o la Guvern iar suma s-a aprobat”, declara Uioreanu vineri, referindu-se la 13 milioane de lei care ar fi fost direcţionaţi spre Cluj la rectificarea bugetară operată joi de Guvernul Ponta.

Dacă se însumează suplimentările la sumele defalcate din TVA pentru cele trei capitole majore – 4.303.000 de lei pentru salarizarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, 2.100.000 de lei pentru echilibrarea bugetelor locale şi 5.720.000 de lei pentru plata datoriilor către agenţii economici – se ajunge la un total de 12.123.000 de lei, apropiat sumei anunţate de Uioreanu.

Ce a uitat, însă, să menţioneze şeful judeţului este că, la aceeaşi rectificare bugetară, judeţului Cluj i-au fost retraşi 7.208.000 lei din aceleaşi sume defalcate din TVA destinate finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Operând această reducere, suplimentul financiar alocat judeţului Cluj este, în realitate, de doar 4.915.000 de lei. Mai mult decât atât, nici o localitate din judeţul Cluj nu figurează pe lista, extrem de scurtă, e drept (doar 69 de comune din 21 de judeţe), a localităţilor care au obţinut bani din fondul de rezervă la dispoziţia premierului, pentru plata unor arierate.

Leave a Reply

Top